Antena 3 CNN Politică Florin Cițu, după două zile de negocieri în coaliție: De mâine vom avea un ministru al Sănătății. Coaliția merge mai departe

Florin Cițu, după două zile de negocieri în coaliție: De mâine vom avea un ministru al Sănătății. Coaliția merge mai departe

Premierul Florin Citu a susținut, marți seara, o scurtă conferință de presă la ieșirea din ședința coaliției, în care au fost trasate câteva obiective comune, dupa două zile de negocieri dure. S-au adus completări acordului inițial semnat de membrii coaliției, printr-un act adițional, prezentat în exclusivitate de Antena 3.

Florin Cițu, după două zile de negocieri în coaliție: De mâine vom avea un ministru al Sănătății. Coaliția merge mai departe
de Mia Lungu    |    20 Apr 2021   •   22:17

"Așa cum am spus, coaliția merge mai departe. Astăzi am făcut un pas important pentru a avea o guvernare mai eficientă și o coerență. Sunt foarte bucuros că ne asumăm ca obiectiv principal campania de vaccinare. Este foarte important să avem o campanie de vaccinare de succes." a precizat premierul Cîțu.

"De mâine vom avea un ministru al Sănătății, care va prelua un portofoliu dificil. Va avea susținerea mea și a colegilor din cabinetul pe care îl conduc. Mă voi asigura în continuare că deciziile pe care le luam, le luăm in consultare și le vom lua în interesul cetățenilor României." a mai spus acesta.

Negocierile din coaliție s-au încheiat. Avem acordul semnat după două zile de discuții aprinse

Mihai Gâdea a prezentat, marți seară, în exclusivitate națională, acordul semnat de liderii coaliției după discuțiile aprinse care s-au desfășurat pe parcursul a două zile.

Este vorba despre un act aditional la acordul de guvernare din 21 decembrie 2020.

"Coaliția funcționează pe principiul solidarității și colegialității. Responsabilitatea politică se asumă împreună, participarea la decizia tuturor membrilor coaliției și a premierului. Deciziile politice majore se iau colegial, cu acordul formațiunilor din coaliție.

În aplicarea principiilor de mai sus, premierul și membrii Guvernului își asumă să nu adopte poziții publice prin care să submineze activitatea și agenda guvernamentală și a membrilor Guvernului. Comunicarea publică se va face în spirit de susținere reciprocă și solidaritate.

Dat fiind că primul-ministru este învestit cu încrederea membrilor acestei coaliții, prerogativa constituțională a primului ministru privind trimiterea cererii de revocare a unui ministru către Președinte se exercită după informarea prealabilă  a formațiunii care l-a propus pe ministru, pe baza unor argumente cuprinse într-o evaluare subiectivă făcută de premier și după o dezbatere în coaliție ", se specifică, printre altele, în noul acord.

Întrebat unde s-au blocat mai exact negocierile, Dan Barna a spus că la reforme

În urmă cu aproape două ore, negocierile păreau a fi ajuns într-un impas. La acel moment, liderii USR-PLUS au părăsit biroul lui Ludovic Orban de la Parlament și au plecat să se consulte separat pentru a lua cea mai bună decizie.

Potrivit informațiilor obținute de Antena 3, cei de la USR-PLUS au cerut să fie modificat programul de guvernare. Întrebat unde s-au blocat mai exact negocierile, Dan Barna a spus că la reforme. A refuzat să dea mai multe detalii, însă știm că mai multe promisiuni electorale nu au fost cuprinse în programul de guvernare tocmai pentru că și atunci au fost foarte multe discuții.

"Nu vor să spună deocamdată la ce punct s-au blocat aceste negocieri. Inițial, cei din USR-PLUS au dat un pas în spate și au spus că vor merge în continuare cu Florin Cîțu în funcția de premier. Au dorit să fie completat acordul coaliției de guvernare cu noi prevederi.

Printre aceste prevederi, un mecanism al remanierii unui ministru, practic premierul să ofere garanții că nu va mai demite un ministru fără să aibă discuții în prealabil și cu conducerea partidului din care face parte respectivul ministru", a explicat reporterul Antena 3 Mădălina Mihalache.

×
Subiecte în articol: Florin Cîțu
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close