Antena 3 CNN Politică PMP își schimbă denumirea în PDL: "Avem rezervată denumirea de PDL, este în sertar". Ce urmărește Băsescu prin această strategie

PMP își schimbă denumirea în PDL: "Avem rezervată denumirea de PDL, este în sertar". Ce urmărește Băsescu prin această strategie

Președintele PMP Eugen Tomac anunță că partidul său intenționează să își schimbe actuala denumire din ”Partidul Mișcarea Populară” și să se întoarcă la numele de ”Partidul Democrat Liberal” - PDL. Traian Băsescu a afirmat luni că PDL este un partid care ”merită să existe” pentru că ”a dat trei primari generali şi de două ori preşedintele României”.

PMP își schimbă denumirea în PDL: "Avem rezervată denumirea de PDL, este în sertar". Ce urmărește Băsescu prin această strategie
Sursa foto: hepta
de Maria Teodorescu    |    11 Aug 2020   •   22:30

”Pot să vă dau o informație în premieră. Chiar eu am discutat cu primul ministru Orban și am făcut oficial această solicitare, de a ne permite să organizăm, în această campanie electorală, o reuniune unde să decidem dacă partidul își schimbă denumirea din PMP în PDL. Nu este doar un demers anunțat de președintele Băsescu”, a declarat, la Antena3, Eugen Tomac, care a menționat că așteaptă un răspuns de la premier.

PMP își schimbă denumirea în PDL: ”Avem rezervată denumirea de PDL, este în sertar”. Ce urmărește Băsescu prin această strategie

”PMP este un brand bun, un brand politic proaspăt. PDL a câștigat cele mai importante bătălii politice în ultimii 30 de ani.”, a mai spus Tomac.

PMP își schimbă denumirea în PDL: ”Avem rezervată denumirea de PDL, este în sertar”. Ce urmărește Băsescu prin această strategie

Analistul Bogdan Chirieac a dezvăluit că Băsescu urmărește astfel să rupă aripa PDL din cadrul partidului liberal, teorie confirmată de liderul PMP.

”Vrem să-i aducem alături de noi pe cei care au trecut, alături de președintele Băsescu, prin multe lupte politice. Bineînțeles că noi avem rezervată denumirea de PDL și ea este în sertarul PMP la ora actuală. Nu uitați că noi avem un parteneriat cu PNL și susținem guvernul, prin urmare nu te poți afișa în fața unui partener fără să-l informezi și mi s-a părut de bun simț să am acest dialog cu premierul”, a precizat Eugen Tomac.

Liderul partidului a confirmat că Traian Băsescu va candida la Primăria Capitalei din partea PMP.  

Băsescu își dorește să revină la denumirea de partid care l-a consacrat

”O să încerc să-l conving pe Ludovic Orban să cedeze numele de PDL pe care l-a înglobat odată cu fuziunea și să lase PMP să reia numele de PDL pentru că osatura acestui partid este din foști membri PDL. PDL n-a fost orice partid, a dat trei primari generali și de două ori președintele României. Un partid care merită să existe. Vreau numele înapoi. Că partidul este. Schimbăm numele PMP în PDL. Cei care se simt urmașii Brătienilor să rămână în PNL și cei care se simt urmașii lui Petre Roman, să vină în actualul PMP, viitorul PDL”, a declarat Traian Băsescu, luni seară.

×
Subiecte în articol: PMP pdl
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close