Antena 3 CNN Politică Primele reacții ale lui Nicușor Dan după acuzațiile grave. Cum se încurcă în declarații explicându-și gestul

Primele reacții ale lui Nicușor Dan după acuzațiile grave. Cum se încurcă în declarații explicându-și gestul

După înregistrările apărute în spațiul public în urmă cărora reiese faptul că Nicușor Dan ar fi încercat să obţină nişte favoruri pentru un controversat om de afaceri, candidatul Dreptei la Primăria Capitalei a încercat, marți, să se apere într-o conferință de presă.

Primele reacții ale lui Nicușor Dan după acuzațiile grave. Cum se încurcă în declarații explicându-și gestul
Sursa foto: hepta
de Georgiana Adam    |    15 Sep 2020   •   23:00

”Sunt acuzat că am apărat un interlop. Vreau să vă spun că niciodată, la miile de oameni care au venit la noi pentru a-i apăra, nu am făcut investigații cine sunt oamenii care vin să ne ceară ajutorul. Pentru că nu este obiectul de activitate al asociației pe care am înființat-o. Ne-am uitat doar dacă oamenii au dreptate sau nu au dreptate. 

Clădirea în cauză avea o autorizație emisă de Primăria sectorului 4 în anul 2013 și în orice sistem de drept din lumea civilizată o autorizație de construire naște un drept de proprietate. 

Doar sistemul comunist nu a respectat dreptul de proprietate și în acest caz Primăria sectorului 4 a procedat exact ca statul comunist. 

Chiar dacă, în anul 2020, Primăria Sectorului 4 ar fi constatat că ar fi emis o autorizație ilegală în 2013, nu avea dreptul să se ducă să demoleze. Trebuia să se adreseze unui judecător, judecătorul după ce asculta toate părțile trebuia să constate dacă autorizația este legală sau nelegală și cine a avut culpă în emiterea unei autorizații nelegale. Dacă ea era nelegală.

Există instituția audienței. Să dau un telefon la primarul Sectorului 4 și să îi spun că urmează să comită un abuz care, în plus, este ireversibil, e echivalentul unei audiențe în care eu m-aș fi dus la primarul sectorului 4 să îi spun același lucru.

Campania dusă de PSD împotriva mea a ajuns la un nou nivel și de infecție, dar și de ridicol. Pentru că e ridicol ca partidul cu președinți în pușcărie, partidul care a scos din pușcărie violatori și tâlhari să mă acuze pe mine de corupție, după cum e ridicol ca această ”Dragnea” a Bucureștiului, primarul PSD actual să mă acuze pe mine de corupție, pentru că în campania asta am venit și am vorbit de corupția adevărată”, a spus Nicușor Dan în conferința de presă. 

Nicușor Dan se încurcă în declarații

Mai mult decât atât, invitat într-o emisiune televizată, Nicușor Dan a fost pus în dificultate de întrebările realizatorului. 

”Eu mă disociez de orice eventuale acte ale acestui domn. Când îmi spune că are acte de prostituție, prindeți-l cu asta și băgați-l la pușcărie. Dar pe chestiunea clădirii pe care el o are, el are dreptate. Asta e ce spun eu în această înregistrare. Și în al doilea rând se confirmă ceea ce v-am spus, am trimis sectorului 4 un punct de vedere scris în care am spus primăriei ”Încălcați legea!”. Din partea Asociației Salvați Bucureștiul. Sunt vicepreședintele Asociației”, a declarat Nicușor Dan. 

Întrebat în ce condiții l-a cunoscut pe Mihai Mitrache, zis Câine, candidatul la Primăria Capitalei a declarat că l-a întâlnit în cadrul unei audiențe.

”Acest om a venit la mine reclamând un abuz”, a declarat Nicușor Dan la B1TV.

×
Subiecte în articol: Nicușor Dan
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close