Antena 3 CNN Politică Unde s-au „scurs” milioanele de euro de la partidele politice. Se pregătesc noi reguli

Unde s-au „scurs” milioanele de euro de la partidele politice. Se pregătesc noi reguli

Aproape 50 de milioane de euro, bani de la bugetul de stat, au mers în conturile partidelor politice în acest an. În 2019, suma a fost și mai mare. Cu 10 milioane de euro.

Unde s-au „scurs” milioanele de euro de la partidele politice. Se pregătesc noi reguli
Sursa foto: Pixabay.com
23 Iun 2020   •   17:35

Autoritatea Electorală Permanentă cât și Curtea de Conturi au găsit nereguli la aproape toate partidele politice care au cheltuit banii cum au vrut, fără să respecte legea.

PSD a cumpărat pachete turistice fără să precizeze cine a beneficiat de ele, mese calde pentru angajați. Cei din USR și-au dat diurne de deplasare maximă, lucru neacoperit de această lege a partidelor, iar liberarii și-au plătit datorii istorice fără însă să aibă facturi și documente justificative.

Pe fir a intrat și DNA, care are anchete în curs atât asupra celor din PSD cât și celor din PNL. Posibile astfel de furturi, pentru că asta sunt dacă autoritățile dovedesc că banii au fost cheltuiți ilegal, ar putea fi oprite printr-o aplicație dezvoltată de cei de la Autoritatea Electorală Permanentă.

Se pregătesc noi reguli pentru banii partidelor politice

Președintele Autorității Electorale Permanente, Florin Constantin Mitulețu, a vorbit marți la Antena 3 despre noile reguli privind banii partidelor politice. „Autoritatea Electorală dezvoltă în această perioadă o aplicație în vederea transparentizării procesului de utilizare a banilor din fondurile proprii, adică din veniturile private, cât și din veniturile din subvenții.

Această aplicație va detalia toate cheltuielile, cu excepția operatorilor economici care le-au efectuat, iar ulterior aceste informații vor fi făcute publice pentru a efectua această transparență pe site-ul finantarepartide.ro”, a spus Florin Constantin Mitulețu, marți, la Antena 3.

Oricine poate intra pe fișa partidului de pe finantarepartide.ro și va vedea toate controalele autorităților și ce bani au fost cheltuiți.

„Toți cetățenii vor vedea că banii publici sunt cheltuiți întocmai cu dispozițiile legale”, a precizat președintele AEP.

×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu ar urma să îşi retragă candidatura
x close