Antena 3 CNN Show Gata cu vacanțele exotice! Unde și-a petrecut Cristi Borcea concediul și ce îl sperie cel mai tare

Gata cu vacanțele exotice! Unde și-a petrecut Cristi Borcea concediul și ce îl sperie cel mai tare

Cristi Borcea își petrece vacanța pe litoralul românesc, dar evită zonele aglomerate. Omul de afaceri s-a cazat împreună cu Valentina Pelinel și 6 dintre copiii săi în stațiunea Olimp, departe de aglomerația din Mamaia.

Gata cu vacanțele exotice! Unde și-a petrecut Cristi Borcea concediul și ce îl sperie cel mai tare
Sursa foto: Hepta
de Laura Dinu    |    03 Aug 2020   •   11:35

''Daţi-mi orice, nu mă duc la fiţe şi la aglomeraţie în Mamaia'', le-a spus fostul fotbalist jurnaliştilor de la Libertatea. 

Operat pe cord, Cristi Borcea își face regulat testul COVID, ca să nu riște nimic în privința sănătății. Omul de afaceri este unul dintre investitorii în hotelurile din Olimp, stațiune considerată ”perla litoralului românesc” în anii 80 și care, spune Cristi Borcea, va reveni în anii 2021 la fosta ei strălucire. 

A trecut prin momente grele în detenție, dar a găsit mereu resurse să meargă mai departe gândindu-se la familia sa care îl aștepta acasă

La cei 51 de ani ai săi, Cristi Borcea poate spune că este un tată și un soț împlinit. A trecut prin momente grele în detenție, dar nu s-a lăsat niciodată învins și a găsit mereu resurse să meargă mai departe gândindu-se la familia sa care îl aștepta să se întoarcă acasă.

Am patru copii concepuți în detenție. Cei trei cu Valentina și Gloria, din cea de-a doua căsătorie. Nu am fost niciodată la camera nupțială. Toți sunt făcuți în permisie. Mi-a trecut și mie mai ușor. Am avut adrenalină, stimulent”, a spus Borcea la GSP.ro.

Recunoaște că nu a avut parte de lux în penitenciare - bai mai mult, se făceau și tot felul de controale.

De unde celulă de lux? Era un spectacol când veneau controalele să vadă celula lui Borcea. A venit și doamna ministru în control! Eram câte 12 în cameră. Dușul era pe hol, la 500 de metri. Unde era luxul?

Nici la Poarta Albă, nici la Jilava n-aveau duș în cameră. La Jilava avea pe secție dușul și făceam 200 de persoane într-o singură oră! Eu n-am stat niciodată doar cu Victor și Giovanni. De exemplu, la Jilava eram 4.

Cristi Borcea este pregătit pentru al zecelea copil

Cristi Borcea, care are nouă copii, cu trei femei diferite, afirmă că este pregătit să fie din nou tată. Asta doar dacă ar fi dorința frumoasei sale soții, Valentina Pelinel. Afaceristul recunoaște că în acest punct nu și-ar mai dori neapărat încă un copil.

„Deocamdată nu îmi mai doresc copii, dar dacă Valentina își mai dorește, eu nu am nicio problemă (...) Valentina este cea care se ocupă de absolut tot.

Cu ea am probleme pentru că este o mamă ordonată, vrea ca totul să fie ca la carte, iar eu îi cam răsfăț pe copii”, a spus Cristi Borcea, într-un interviu recent.

×
Subiecte în articol: Cristi Borcea
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close