Antena 3 CNN Show Răsturnare de situaţie. Viorica și Ioniță de la Clejani sunt devastați - ce se întâmplă în aceste momente cu Margherita

Răsturnare de situaţie. Viorica și Ioniță de la Clejani sunt devastați - ce se întâmplă în aceste momente cu Margherita

Răsturnare de situație în cazul Margheritei. După ce fiica Clejanilor a negat săptămâni în șir că ar fi consumat droguri, iar analizele au arătat adevărul, Margherita a fost nevoită să-și recunoască faptele. Acum anchetatorii spera ca artista să colaboreze și să îi ajute să-i prindă pe cei care vând droguri vedetelor din România.

Răsturnare de situaţie. Viorica și Ioniță de la Clejani sunt devastați - ce se întâmplă în aceste momente cu Margherita
Sursa foto: instagram.com
de Gabriel Dano    |    31 Iul 2020   •   20:05

Chiar și dacă va oferi ajutorul său anchetatorilor, Margherita, care s-a ales cu dosar penal, tot riscă cinci ani de închisoare. Potrivit unor surse din anchetă, expertiza toxicologică a indicat prezenţa în sânge a cel puţin patru substanţe interzise, printre care și cocaină.

În luna mai Margherita de la Clejani a fost implicată într-un acciden, după ce a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu o mașină parcată. În urma testului făcut la fața locului, polițiștii au constatat că vedeta consumase droguri înainte să se urce la volan.

Cum s-a produs accidentul

Margherita din Clejani circula pe Bulevardul Gheorghe Șincai din București când a pierdut controlul și a intrat într-o mașină parcată. Nu au fost victime, dar atitudinea și gesturile necontrolate pe care artista le-a avut Margherita în prezența polițiștilor, i-a fcut pe oamenii legii să o testeze cu aparatul DrugTest.

Acesta a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive, astfel că Margherita a fost dusă la INML.  În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile art. 336 alin.2 din Codul Penal.

Polițiștii au plătit, în sfârșit raportul de expertiză medico-legală. Timp de trei luni de zile, raportul a zăcut la Institutul de Medicină Legală, pentru că nimeni nu l-a plătit.

Detalii-bombă, în această seară, la emisiunea Show Blitz de la Antena 3

Potrivit unor surse judiciare, Margherita a consumat un adevărat cocktail-bombă de tot felul de elemente stupefiante, unele dintre ele etnobotanice.

"Nici dacă i-aș întreba pe experții de la Agenția Națională Antidrog nu ar știi să-mi explice exact cum reacționează organismul uman în urma consumului unui astfe de cocktail", a spus Ana Maria Bujor, în emisiunea Decisiv, de la Antena 3.

×
Subiecte în articol: Margherita de la Clejani
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close