Antena 3 CNN Sport Subiect și Predicat. Gică Popescu, amintiri din copilărie: Jucam fotbal până se întuneca și mă chema mama acasă

Subiect și Predicat. Gică Popescu, amintiri din copilărie: Jucam fotbal până se întuneca și mă chema mama acasă

Subiect și Predicat. Gică Popescu, amintiri din copilărie: Jucam fotbal până se întuneca și mă chema mama acasă
15 Dec 2019   •   15:59

Fotbalistul Gică Popescu a fost invitatul Anei Iorga în emisiunea „Subiect și Predicat”, de la Antena 3, unde a povestit despre perioada copilăriei și momentul în care a făcut primii pași în lumea sportului. 

"Copilăria la Calafat era superbă. Fără telefoane, fără gadgeturi, mergeam la pescuit. Tata e cel care mi-a pus prima dată undița în mână. Era singura modalitate pe care o aveam ca să-mi petrec timpul liber. Sau jucam fotbal. De acolo cred că vine și dragostea de fotbal. Fiecare fotbalist începea să joace fotbal în fața casei, cu două pietre în loc de porți. 

Îmi amintesc că mergeam foarte des la Școala Nr. 2 din Calafat. Porțile erau deschise întotdeauna. Cred că primii pași spre performanță acolo se fac. Acolo înveți să suferi în momentul în care te lovești la picior. Jucam până se întuneca și ma chema mama acasă". 

Chiar dacă sportul era marea lui pasiune încă de când era un copil, Gica Popescu nu a neglijat nici școala. Sportivul a dezvăluit care a fost materia lui preferată atunci când era elev. 

"La școală îmi plăcea mult fizica. Și uram chimia, mi se părea foarte complicată, nu puteam să rețin formulele. Dar fizica mi-a plăcut mult de tot". 

Subiect și Predicat. Gică Popescu, amintiri din copilărie: Jucam fotbal până se întuneca și mă chema mama acasă

×
Subiecte în articol: subiect si predicat Gica Popescu
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close