Antena 3 CNN Timp liber Spectacol de lectură şi film la Muzeul Ţăranului. Alex Găvan a povestit cum a fost experienţa din munţii Himalaya

Spectacol de lectură şi film la Muzeul Ţăranului. Alex Găvan a povestit cum a fost experienţa din munţii Himalaya

Seară de poveste la Muzeul Ţăranului Român din Capitală. Spectatorii au urmărit după lăsarea serii experienţa traumatizantă trăită de alpinistul român Alex Găvan pe acoperişul lumii, în munţii Himalaya. Într-un spectacol multimedia, personajul principal al acestui film le-a împărtăşit cinefililor, dar şi iubitorilor de ascensiuni montane clipele incredibile prin care a trecut.

Spectacol de lectură şi film la Muzeul Ţăranului. Alex Găvan a povestit cum a fost experienţa din munţii Himalaya
Sursa foto: Alex Găvan/Facebook
de Iulia Gorgorin    |    17 Aug 2020   •   12:10

''Cea mai grea ascensiune din viaţa mea. Am trecut linia mult prea mult''. Este mărturia de la prima ascensiune românească în Tibet, pe muntele Himalaya din ziua de 30 aprilie 2013.

La coborârea de pe vârf, vremea s-a schimbat brusc. Era blocat în plin viscol, aproape 8.000 de metri altitudine, sub cerul liber. A crezut că nu va supravieţui.

O mână de undeva i-a trimis un înger păzitor, francezul în costum roşu. Alex a uitat de el însuşi şi a făcut eforturi uriaşe să îşi îşi salveze semenul.

După ce şi-a revenit, Alex Găvan a constatat că francezul în costum roşu era doar o iluzie, dar una care l-a salvat. A fost o lecţie de omenie.

Grija pentru aproape ca pentru tine însuţi, chiar te salvează.  Filmul a fost realizat de Alex Găvan, cu sprijinul regizoarei Chris Simion-Mercurian.

''Pentru mine în seara asta a fost vorba despre o experienţă vindecătoare'', a spus Alex.

Alex Găvan escaladează munţii foarte înalţi fără să se folosească de oxigen suplimentar sau de şerpaş.

×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close