Antena 3 CNN Actualitate Inedit De unde vine numele de „Bărăgan“. Controversele care se leagă de pământul secetos și ars de soare din sud-estul României

De unde vine numele de „Bărăgan“. Controversele care se leagă de pământul secetos și ars de soare din sud-estul României

Provenienţa numelui câmpiei Bărăganului este una controversată, sunt de părere istoricii. Cuvântul „Bărăgan” se regăseşte în dialectele folosite în trecut de cele mai mari popoare migratoare care au traversat pământul secetos, ars de soarele verii, scrie adevarul.ro.

Profesor de istorie la renumitul  Colegiu Naţional „Mihai Viteazul” din Slobozia, Vitalie Buzu a încercat să găsească provenienţa toponimului de „Bărăgan”. Concluziile profesorului au avut la bază o serie de documente ştiinţifice semnate de C.C. Giurescu,  Nicolae Iorga sau Lazăr Şeineanu.

Potrivit cercetării profesorului Vitalie Buzu, numele de „Bărăgan” are provenienţă pecenego – cumană, dar şi turcică. „În dialectul acestor popoare se regăseşte cuvântul «Buragan» care înseamnă vârtej, furtună, vifor, fenomene meteorologice care se regăsesc şi astăzi în câmpia Bărăganului”, precizează profesorul Vitalie Buzu.  

Totodată, este luată în calcul şi provenienţa arabo-persană a cuvântului, care pătrunde în limba română pe filieră otomană şi care descrie un câmp întins. „Totuşi, mult mai logică este provenienţa de origine cumană a cuvântului. Datele istorice atestă prezenţa acestui popor la nord de Dunăre în secolul XI, în limba română fiind prezente şi astăzi cuvinte de origine cumană precum Călmăţui, Bahlui, Berindei sau Basarab”, mai spune profesorul Vitalie Buzu.
 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Ce pensie va primi un român care a muncit 35 de ani, după noua lege