Antena 3 CNN Economic Trebuie să înregistrez contractul de închiriere și la ANAF? Ce spune legea

Trebuie să înregistrez contractul de închiriere și la ANAF? Ce spune legea

Acesta este principalul instrument prin care cele două părți se pot proteja de eventualele abuzuri, el fiind valabil și dacă este încheiat sub semnătură privată.

de Georgiana Adam    |   

Când vine vorba de închirierea unui imobil cu destinația de locuință, fie el apartament sau casă, atât proprietarul, cât și chiriașul au de câștigat de pe urma semnării unui contract scris. Deși nu (mai) este obligatorie, înregistrarea la ANAF a acestui document aduce, ca și autentificarea la notar, niște avantaje demne de luat în calcul.

Ce spune Legea locuinței nr. 114/1996

Majoritatea prevederilor cuprinse în Legea Locuinței, intrată în vigoare în anul 1996, rămân valabile, chiar dacă aceasta a suferit o serie de modificări ulterioare. În capitolul al treilea, dedicat închirierii locuințelor, apare precizarea că darea în folosință a unui imobil „se face pe baza acordului dintre proprietar și chiriaș, consemnat prin contract scris, care se va înregistra la organele fiscale teritoriale” – ceea ce înseamnă că toate acordurile de închiriere ar trebui prezentate la ANAF. Potrivit Avocatnet.net, însă, obligativitatea înregistrării contractelor la Fisc a dispărut de aproximativ trei ani, în virtutea Hotărârii de Guvern nr. 354/2018.

Înregistrarea şi rezilierea contractelor de închiriere la ANAF

Deși proprietarii nu mai sunt acum obligați să-și prezinte contractele de închiriere pentru a fi incluse în registrul ANAF, aceștia pot apela, totuși, la această soluție – avantajul fiind că astfel se pot proteja mai bine de chiriașii rău-platnici. Astfel, potrivit Avocatnet.ro, un contract de închiriere înregistrat la Fisc, autentificat sau nu, constituie titlu executoriu pentru plata chiriei (fără a mai fi necesară prezentarea în instanță).

Formular 168 ANAF – Cerere de înregistrare a contractului de locaţiune

Cu alte cuvinte, dacă vrei să previi eventualele abuzuri din partea chiriașilor, în special neplata sumei sumei asupra căreia ați convenit, înregistrarea contractului de închiriere la ANAF este o idee foarte bună. Pentru a face asta va trebui să completezi formularul 168, procedura birocratică la acest capitol fiind simplificată de faptul că poți depune acest document inclusiv online. Cererea de înregistrare a contractului de locaţiune poate fi descărcată de pe site-ul oficial al instituției, mai exact de aici.

Rezilierea contractului de închiriere

Una dintre clauzele ce nu trebuie trecute cu vederea în momentul redactării unui contract de închiriere este cea privitoare la condițiile de reziliere a acordului dintre cele două părți. De acest drept poate uza atât proprietarul, cât și chiriașul, în situațiile în care cealaltă parte nu și-a respectat obligațiile asumate prin contract. De menționat este că, în caz de reziliere, ambele părți sunt obligate să acorde o perioadă de preaviz, a cărei durată ar trebui precizată de la început în contract.

Neînregistrarea contractului de închiriere – sancţiuni posibile

De vreme ce înregistrarea contractelor de închiriere la ANAF nu mai este obligatorie, cei care decid să nu facă acest pas nu sunt pasibili de sancțiuni pentru încălcarea legii. De menționat este însă că, indiferent dacă decide sau nu să ducă contractul la Fisc, proprietarul unui imobil este obligat ca, în termen de 30 de zile de la încheierea acordului, să declare veniturile din chirii pe care estimează că le va obține la una dintre sucursalele ANAF. Pentru aceasta nu sunt necesare mai multe acte: trebuie completată doar o declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, care poate fi depusă și online. În urma constatării nedeclarării unor asemenea venituri, proprietarii sunt pasibili de sancțiuni din partea organelor abilitate.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Incendiu puternic în București! Degajări mari de fum, după ce o hală a luat foc | S-a transmis mesaj RO-Alert: "Evitați zona!"