Antena 3 CNN Actualitate Convoiul militar al Armatei Române a făcut accident în Buzău! Traficul a fost blocat timp de patru ore

Convoiul militar al Armatei Române a făcut accident în Buzău! Traficul a fost blocat timp de patru ore

Trei camioane militare ale Armatei Române au fost avariate după ce s-au tamponat între ele.

Convoiul militar al Armatei Române a făcut accident în Buzău! Traficul a fost blocat timp de patru ore
Sursa foto: agerpres foto
02 Mar 2022   •   08:10

Trei camioane dintr-un convoi militar al Armatei Române au fost implicate, marți, într-o tamponare soldată cu avarierea vehiculelor. Traficul rutier pe DN1B a fost restricționat, timp de mai bine de patru ore, pe sensul de mers către municipiul Buzău.

Autocamioanele pentru transport trupe și materiale au intrat unul în spatele celuilalt. Potrivit unor martori, tamponarea vehiculelor militare s-ar fi produs în jurul orei 14.00. 

Evenimentul s-a produs aproape de intersecția cu drumul european E85.

După coliziune, celelalte vehicule din convoi au staționat în parcarea unui han. Și-au reluat drumul către Buzău, după câteva zeci de minute, împreună cu autocamionul din față.

Pentru că nu au putut fi mișcate din loc, celelalte două vehicule au blocat sensul de mers dinspre Mizil către Buzău mai bine de patru ore. Echipaje de poliție militară au dirijat traficul.

Tamponarea celor trei mașini militare s-a soldat cu pagube materiale.

×
Subiecte în articol: convoi accident
Parteneri
5 milioane de români care muncesc, îndatorați de stat cu peste 200 de euro
x close