Antena 3 CNN Actualitate Dezbatere despre stilul de viaţă sănătos pentru copii | Programe iniţiate în liceele din Alexandria

Dezbatere despre stilul de viaţă sănătos pentru copii | Programe iniţiate în liceele din Alexandria

Alimentația echilibrată îi ajută pe copii şi tineri să aibă un sistem imunitar puternic, să treacă mai ușor peste perioadele stresante ale examenelor și să evite din timp probleme de sănătate pe termen lung.

de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Apr 2024   •   11:28

Dar cum îi convingem pe copiii să facă din timp alegeri alimentare sănătoase? Două programe inițiate în liceele din Alexandria, printre care si cel intitulat "Tu știi ce mănânci?", au reușit să-i motiveze pe adolescenți.

Alături de tineri și de specialiști în nutriție, în cadrul Conferinței "Stil de viață sănătos, investiții în viitor", Antena 3 CNN dezbate cu argumente cât de important este să adopţi educația aceasta încă din copilărie.

"Sunt onorat să constat că Alexandria a intrat în vizorul dumneavoastră, prin proiectul nostru. Asta ne bucură tare mult, nu este singurul proiect educaţional pe care l-am generat în ultimii ani. Avem Clubul Olimpicilor. Am venit cu echipă mare aici, împreună cu părinţi, cu dascăli. Oraşele mici au şi un avantaj: poate fi generată o stare de spirit, poate fi creionată o acţiune. Iar problema alimentaţiei copiilor este o problemă naţională. Plecând de la demonstraţiile medicale, atât de obezitate, cât şi de anorexie, iar cei mici gătesc, împreună cu profesorii, împreună cu părinţii.

În această acţiune sunt atraşi nu doar nutriţionişti, dar şi producători locali din Teleorman. Am venit împreună cu un apicultor de renume", a declarat Victor Drăguşin, primarul municipiului Alexandria.

×
Subiecte în articol: alexandria victor dragusin
Parteneri
Fumul degajat de incendiul din Bucureşti este toxic! Precizările ISU şi ANM
x close