Antena 3 CNN Actualitate Locale Bărbat, sancționat pentru că a reparat băncile din centrul unui sat din Caraș-Severin: ”Recunosc și regret fapta“

Bărbat, sancționat pentru că a reparat băncile din centrul unui sat din Caraș-Severin: ”Recunosc și regret fapta“

Un bărbat din Caraș-Severin a fost sancționat de Poliția Locală pentru că a reparat șase bănci și o masă din centrul satului Moldovița, ce aparține de orașul Moldova Nouă.

Bărbat, sancționat pentru că a reparat băncile din centrul unui sat din Caraș-Severin: ”Recunosc și regret fapta“
Sursa foto: Facebook/Ion Grecu
de Redacția Antena 3 CNN    |    10 Feb 2024   •   21:15

Într-o postare de pe pagina sa de Facebook, Ion Carpian a postat procesul-verbal din care reiese că Poliția Locală l-a sancționat cu avertisment pentru că „a reparat o bancă (șase bănci) din fața căminului cultural Moldovița fără a avea aprobarea serviciilor de specialitate din Primăria Orașului Moldova Nouă”.

Potrivit documentului postat pe Facebook de Ion Carpian, bărbatul a fost amendat în baza HCL 108/2023.

Conform Procesului-Verbal de sancționare pare că avertismentul a fost aplicat în baza articolului care prevede că este contravenție „rezervarea locurilor de parcare pe carosabil sau pe domeniul public fără aprobarea serviciilor de specialitate din Primărie în baza Hotărârii Consiliului Local și semnalizarea acestora cu însemne, marcaje sau dispozitive altele decât cele agreate de primărie”, scrie adevărul.ro.

”Recunosc și regret fapta”

„După o postare de acum patru zile a domnului Grecu de la Moldovița am fost în centrul satului și am reparat băncile și mesele de acolo din proprie inițiativă fără sa cer voie celor de la primărie. Ce să vezi, surpriză! Mă caută Poliția Locală pentru a mă felicita cu o amendă. Vă las dovada aici”, a scris Ion Carpian, care a menționat în procesul-verbal: „Recunosc și regret fapta”.

În GALERIA FOTO de mai jos puteţi vedea imagini cu lucrările de la băncile din Moldovița.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Pe Facebook, sancționarea cetățeanului a provocat indignare. Au fost, însă, și voci care au considerat că amenda este justificată.

„Nu e amendă, e doar avertisment.. .așa că nu mai fura curent aiurea... și normal că trebuia să ceri aprobare, doar e domeniu public.... Felicitări Poliției Locale”, a scris un comentator.

„Dacă s-au făcut hotărâri de consiliu local și votate pe genunchi fără a fi citite de cineva, polițiștii nu au nici o vină, cei care au votat asemenea hotărâri sunt vinovați, votăm legi dar habar nu avem ce votăm. Ei doar au pus în aplicare o Hotărâre a consiliului local, și dacă vă uitați în toate orașele sunt asemenea HCl nu ai voie sa intervii asupra domeniului public”, a comentat altcineva.

„Este evident în țara în care trăim! Pentru lucrarea care ați făcut-o, o firmă a pierdut niște bani și baronii puțină șpagă! Vă imaginați câtă lume (conectată la banul public) ați deranjat!?”, a intervenit altcineva în discuție.

„Ce cauți tu la Moldovița? Ce treabă ai tu să repari bănci și băncuțe? Bine că nu ai reparat drumul că ajungeai la pușcărie”, a comentat un alt internaut.

După o postare de acum patru zile a domnului Grecu de la Moldovița am fost în centrul satului și am reparat băncile și...

Publicată de Ion Carpian pe Miercuri, 7 februarie 2024

×
Parteneri
Primele imagini cu băiețelul din Gorj vândut de părinți în Germania
x close