Antena 3 CNN Actualitate Procurorii deschid un dosar în legătură cu plagiatul lui Robert Negoiţă

Procurorii deschid un dosar în legătură cu plagiatul lui Robert Negoiţă

Procurorii deschid un dosar în legătură cu plagiatul lui Robert Negoiţă
Sursa foto: Foto: Facebook
04 Aug 2016   •   13:06

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au în lucru un dosar penal în legătură cu acuzaţia de plagiat la adresa primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, care are un doctorat la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", scrie Agerpres.

Dosarul a fost deschis în urma unei autosesizări a procurorilor de la Parchetul General, care au trimis cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Pe 24 iulie, Ministerul Educaţiei a anunţat că Secretariatul tehnic al CNATDCU a primit punctul de vedere al Academiei de Poliţie 'Alexandru Ioan Cuza', punct de vedere în care se constată plagiatul în cazul lucrării de doctorat a lui Robert Negoiţă şi se recomandă retragerea titlului de doctor.

La rândul său, Robert Negoiţă a confirmat procedura demarată de Comisia de Etică a Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" pentru a i se retragere titlul de doctor pe motiv de plagiat, el afirmând că singurul său regret este că s-a lăsat tentat, în trecut, de această "modă" a titlurilor academice.

Robert Negoiţă a devenit doctor în Ştiinţe Juridice în anul 2012, la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", cu teza de doctorat "Criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social".
 

×
Subiecte în articol: Robert Negoita
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close