Antena 3 CNN Actualitate Bugetarii de lux ai ţării au salarii exorbitante. Cine sunt norocoşii

Bugetarii de lux ai ţării au salarii exorbitante. Cine sunt norocoşii

Bugetarii de lux ai ţării au salarii exorbitante. Cine sunt norocoşii
de S.T.    |    30 Iun 2016   •   09:27

Lunar, bugetarii de lux ai ţării ajung să încaseze aproape 150.000 de lei. Au venituri care depăşesc cu mult salariul preşedintelui şi al premierului.

Un post în consiliile de administraţie ale băncilor le asigură celor mai mulţi salarii exorbitante, de cel puţin 10.000 de lei.

Guvernul a publicat lista cu bugetarii de top ai României.

Iată cine sunt norocoşii plătiţi cu zeci de mii de lei lunar de stat:

Radu Gheţea, preşedintele Consiliului de Administraţie al CEC Bank ajunge la un venit lunar uriaş. Câştigă mai bine de 120.000 de lei. Pe lună.

Nici actualul şef al ANAF, Dragoş Doroş, nu stă rău în privinţa banilor primiţi de la stat. Cu un venit de aproape 25.000 de lei lunar, îl întrece fără probleme pe Klaus Iohannis care câştigă pe lună în jur de 15.000 de lei.

Remuneraţiile lunare sunt şi mai generoase când vine vorba de membrii consiliului de administraţie al Eximbank. Aici un membru executiv îl depăşeşte chiar şi pe şeful de la CEC. Traian Sorin Halalai, fostul preşedinte Eximbank, ajunge să câştige peste 137.000 de lei.

Tot în cadrul Eximbank, şi alţi membri executivi se bucură de lefuri uriaşe. FLORIAN RAIMUND KUBINSCHI are un istoric bancar solid. A fost vicepreşedinte Volksbank şi Romexterra Bank, dar şi director financiar la Banca Ţiriac. În 2013, Kubinschi a fost ales şi președinte al Consiliului de Administratie al CFR S.A. Acum câştigă peste 72.000 de lei lunar de la Eximbank.

Nici resursele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri nu sunt de ignorat. Directorul executiv, Dragoş Oltenescu, are un salariu de 42.000 de lei. Până să preia frâiele instituţiei, în martie anul acesta, Oltenescu a fost director financiar şi membru al Comitetului Executiv al BNP Paribas România.

 

 

 

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close