Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Ambulanțele din România, adevărate pericole pe patru roți. Aproape 80% dintre ele ar trebui să fie casate

Ambulanțele din România, adevărate pericole pe patru roți. Aproape 80% dintre ele ar trebui să fie casate

Angajații din Serviciul de Ambulanță avertizează că ar putea intra într-un blocaj tehnic, dacă parcul auto nu va fi înnoit, în contextul în care aproape 80% dintre mașini sunt vechi și ar trebui să fie casate.

Ambulanțele din România, adevărate pericole pe patru roți. Aproape 80% dintre ele ar trebui să fie casate
Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    28 Ian 2024   •   20:35

Sindicaliștii spun că au vorbit cu premierul și cu ministrul Sănătății, dar situația nu s-a rezolvat până în prezent.

Gheorghe Chiș, președintele Federației Naționale "Ambulanța", spune că avertismentul a fost lansat încă din 2022, însă fără să existe vreo schimbare.

"Din păcate, nu s-a rezolvat nimic din noiembrie 2022, când noi am ieșit public în București, cu un miting de sensibilizare a gvernanților, când am spus că dacă nu se face nimic pentru Ambulanță în 2023, cel târziu în 2024, vom intra într-un blocaj tehnic.

Uitați, am ajuns în această situație! Din păcate, după un an de zile nu s-a întâmplat nimic. La nivel de IGSU, respectiv DSU, discuțiile privind procedurile de achiziție bat pasul pe loc.

Citește și: "Ajutoare de la biserică", nouă metodă inventată de hoţi pentru a-i păcăli pe pensionarii români

Nu se prevede nimic în cursul anului 2024 să intre vreo ambulanță nouă în curtea Serviciilor de Ambulanță, ceea ce ne îngrijorează.

Astfel, în săptămâna care urmează vom avea o întâlnire cu ministrul Rafila, iar în cealaltă săptămână cu domnul premier.

Ne adâncim, din zi în zi, tot mai mult într-o criză tehnică. Ambulanțele intră în service în timpul serviciului, rămân cu pacienții pe traseu. Nu avem ambulanțe suficiente.

Pacientul are așteptări de la noi și este normal, dar trebuie să ne înțeleagă că nu este vina noastră", a spus Gheorghe Chiș, președinte Federația Națională "Ambulanța", pentru Antena 3 CNN.

×
Subiecte în articol: ambulante casare criza tehnica
Parteneri
Zeci de magistrați au picat testul psihologic
x close