Antena 3 CNN Actualitate Social Decizie extremă luată de Leonard Doroftei. Fostul pugilist vrea să părăsească România

Decizie extremă luată de Leonard Doroftei. Fostul pugilist vrea să părăsească România

Decizie extremă luată de Leonard Doroftei. Fostul pugilist vrea să părăsească România
21 Aug 2017   •   10:55

Leonard Doroftei vrea să părăsească România, dezamăgit de faptul că pubul pe care îl deţine va fi evacuat. Fostul mare campion se va stabili în Canada, la Montreal.

Săptămâna trecută au apărut în presă informaţii că localul lui Leonard Doroftei va fi evacuat la finalul lunii august. El a primit spaţiul respectiv de la Primăria Ploieşti în urmă cu 11 ani, când a fost numit şi cetăţean de onoare al oraşului, informează digisport.ro.

Blocul în care se află localul prezintă un risc seismic ridicat, astfel că fostul pugilist a fost notificat să elibereze spaţiul. Doroftei susţine faptul că doar el ar fi primit această înştiinţare, nu şi restul locatarilor din imobil. Fostul mare sportiv a investit 200.000 de euro în afacere, astfel că această decizie e o adevărată lovitură sub centură. În consecinţă, ex-pugilistul se gândeşte la o măsură extremă: emigrarea.

"Dacă eram prin vreun partiduleț mai păţeam aşa? Ăsta e prețul că nu m-am băgat cu nimeni! Întrebarea mea pentru Consiliul Local e: dacă tot mă dai pe mine afară, ai vreun proiect de reabilitare, ai ceva? N-au nimic, îți zic eu!", şi-a început Doroftei discursul în Libertatea, pentru ca apoi, întrebat dacă s-a gândit la o formă de protest, să puncteze: "Greva foamei sigur nu fac, că mie îmi place să mănânc! Eu m-am întors acasă, n-am cerut nimic pe degeaba, proștilor care mă boscorodiți, am băgat banii mei munciți, banii scoși cu sângele meu, într-un loc care era mort și pe care l-am readus la viață! M-am întors pentru oameni, pentru ploieștenii mei, cu bune, cu rele, pentru voi toți! Dar, de vineri, mă simt fără mâini și fără picioare!

Acesta a adăugat că în octombrie, după ce va rezolva cu toate datoriile, revine în Canada. Toată familia fostului pugilist având cetățenie canadiană.

×
Subiecte în articol: decizie emigrare informatii local dezamagire
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close