Antena 3 CNN Actualitate Sorina Matei explică de ce Laura Codruța Kovesi trebuie să plece din funcție

Sorina Matei explică de ce Laura Codruța Kovesi trebuie să plece din funcție

Sorina Matei explică de ce Laura Codruța Kovesi trebuie să plece din funcție
03 Iun 2018   •   11:58

Jurnalista Sorina Matei arată că odată cu publicarea în Monitorul Oficial a deciziei CCR, care dă undă verde revocării Laurei Codruța Kovesi, procurorul șef al DNA trebuie să părăsească de îndată funcția.

”De la data publicării deciziei CCR în Monitorul Oficial, actul devine general obligatoriu pentru toate instituţiile şi autorităţile, inclusiv instanţe. 
Ca şi în cazul deciziilor ÎCCJ prin care se soluţionează recursurile în interesul legii şi care sunt publicate tot în Monitorul Oficial, acestea sunt obligatorii pentru instanţe şi după publicare încep să producă efecte juridice.
Iar potrivit legii, procurorul şef al DNA "conduce și coordonează întreaga activitate a Direcției Naționale Anticorupție". 
Asta înseamnă că de la data publicării deciziei CCR în Monitorul Oficial orice act ieşit din DNA poate fi contestat pe nelegalitate în instanţe. Iar inculpaţii vor putea invoca în şedinţe că instituţia funcţionează nelegal pentru că procurorul şef "conduce şi coordonează" tot DNA iar instanţele trebuie să ţină seama de decizia CCR care consideră revocat procurorul şef, decizia producând efecte juridice de la publicare.
Practic, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a deciziei CCR, paralizează tot DNA”, arată Sorina Matei, pe pagina personală de Facebook.

×
Parteneri
Pensii mai mari pentru români, cu aceste acte
x close