Antena 3 CNN Actualitate Se schimbă vremea. Va ploua temporar în toate regiunile

Se schimbă vremea. Va ploua temporar în toate regiunile

Se schimbă vremea. Va ploua temporar în toate regiunile
Sursa foto: Foto: freeimages.com
de S.T.    |    12 Feb 2016   •   19:06

Meteorologii au emis vineri o informare de vânt puternic de peste 80 de kilometri la oră la munte şi precipitaţii în toate regiunile ţării, începând de sâmbătă dimineaţa până duminică.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, începând de sâmbătă de la ora opt dimineaţa până duminică la ora 14, va intra în vigoare o informare meteorologică de vânt puternic şi precipitaţii moderate cantitativ.

Conform meteorologilor, în intervalul menţionat va ploua temporar în toate regiunile, iar la munte vor fi şi ninsori. Izolat, cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15 litri pe metru pătrat, chiar şi 20 de litri pe metru pătrat în anumite zone.

La munte, în special în zona înaltă, vântul va sufla tare, cu peste 80 kilometri al oră şi local va viscoli ninsoarea sau va spulbera zăpada, se mai spune în prognoza ANM.

Potrivit meteorologilor, în acest interval vor fi intensificări ale vântului pe arii restrânse şi în celelalte regiuni, cu precădere în sudul Banatului, unde trecător se pot depăşi viteze de 60-65 km/h.

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close