Antena 3 CNN Economic Compania Bechtel, în pragul falimentului. Nu şi-a primit banii pentru autostrada Transilvania

Compania Bechtel, în pragul falimentului. Nu şi-a primit banii pentru autostrada Transilvania

Compania Bechtel, în pragul falimentului. Nu şi-a primit banii pentru autostrada Transilvania
Sursa foto: Foto: Agerpres
20 Iun 2011   •   19:10

Subcontractorii companiei americane Bechtel au ajuns în pragul falimentului pentru că nu şi-au primit nici până acum banii pentru lucrările efectuate la autostrada Transilvania. Patronii firmelor de construcţii au mers în audienţă la prefectul judeţului Cluj, în speranţa că vor reuşi să-şi salveze afacerile.

Mai multe firme autohtone, care au subcontractat de la Bechtel lucrări pentru autostrada Transilvania, nu au văzut niciun leu de mai bine de un an. Numai la un singur subcontractor, datoriile acumulate sunt de peste 80.000 de lei. Alţii, în schimb, au datorii şi mai mari întrucât nu au mai fost plătiţi de peste un an de zile.

Reprezentanţii subcontractorilor spun că vor găsească soluţii pe cale amiabilă, dar nu exclud nici varianta unei acţiuni în instanţă. Prefectul a promis că o să discute şi el cu superiorii săi.

Executivul, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale şi reprezentanţii Bechtel sunt în discuţii de mai multe săptămâni pentru a găsi o soluţie în ce priveşte continuarea lucrărilor la autostradă şi achitarea datoriilor.



×
Subiecte în articol: Bechtel Autostrada Transilvania faliment
Parteneri
Ultima imagine cu cei 3 români în Italia, înainte de a fi înghiţiţi de ape
x close