Antena 3 CNN Externe Activiste FEMEN agresate şi jurnalişti "molestaţi" la Paris, la un protest faţă de căsătoriile homosexuale

Activiste FEMEN agresate şi jurnalişti "molestaţi" la Paris, la un protest faţă de căsătoriile homosexuale

Activiste FEMEN agresate şi jurnalişti "molestaţi" la Paris, la un protest faţă de căsătoriile homosexuale
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
19 Noi 2012   •   10:31

Protest cu incidente la Paris, între cei care manifestau împotriva căsătoriilor homosexuale, pe de o parte, şi militantele feministe şi jurnalişti, de cealaltă parte, informează AFP.

"Aproximativ zece militante ale Femen au decis să organizeze un protest paşnic şi cu umor, venind îmbrăcate în călugăriţe cu sloganuri amuzante, iar când acestea s-au apropiat de manifestanţi, mai mulţi indivizi au început să le alerge", a povestit jurnalista Caroline Fourest.
   
"Fetele au primit lovituri în toate zonele corpului" la fel ca şi jurnaliştii care le-au filmat, a adăugat aceasta prin telefon dintr-o furgonetă a poliţiei.


Foto: Mediafax/AFP
   
Fotoreporterii au fost "molestaţi", a povestit un fotoreporter AFP.
   
Protestul a fost organizat de institutul Civitas, apropiat catolicilor fundamentalişti, la o zi după o primă demonstraţie de forţă a opozanţilor căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex care a mobilizat peste 100.000 de persoane în mai multe oraşe din Franţa, conform cifrelor oficiale.
   
Duminică, câteva mii de persoane s-au adunat puţin înaintea orei locale 14:30 (15:30, ora României) în faţa ministerului Familiei înainte de a se îndrepta către Adunarea Naţională, unde trebuia să se încheie manifestaţia, în spatele unui mare afiş pe care era scris "Un tată, o mamă pentru toţi copiii".


Foto: Agerpres/AP

Printre manifestanţi se aflau şi numeroşi tineri, unii în sutană, însă şi pensionari şi familii care afişau drapeluri albastre-albe-roşii, cruci creştine şi bannere împodobite cu crini.
   
"Obiectivul nostru este să ducem o adevărată luptă pentru a salva familia şi copilul", a declarat unui mic grup de jurnalişti Alain Escada, responsabil al Civitas.
   
"Căsătoria homosexuală este cutia Pandorei care va permite altora să revendice căsătoria poligamă sau căsătoria incestuoasă", a afirmat acesta, asigurând că vrea "libertate de exprimare pentru francezi".


Foto: Agerpres/AP

Institutul Civitas, care susţine "recreştinarea Franţei prin turle şi catedrale", revendică 1.200 de susţinători şi o reţea de simpatizanţi de aproximativ 100.000 de persoane.
   
Duminică dimineaţă, ministrul Afacerilor sociale, Marisol Touraine, a declarat că "respectă neliniştea" manifestanţilor, afirmând totuşi că guvernul nu va renunţa la proiectul de lege. La rândul său, purtătorul de cuvânt al guvernului Najat Vallaud-Belkacem a avertizat împotriva oricărui "derapaj".



×
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close