Antena 3 CNN Externe Atac într-un centru comercial din SUA. Autorul a strigat „Allah” în timpul atacului

Atac într-un centru comercial din SUA. Autorul a strigat „Allah” în timpul atacului

Atac într-un centru comercial din SUA. Autorul a strigat „Allah” în timpul atacului
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    18 Sep 2016   •   09:26

Opt persoane au fost rănite sâmbătă seara cu armă albă într-un centru comercial din statul american Minnesota (nord) de un atacator care a fost ulterior ucis, a anunţat poliţia, citată de AFP.

Atacatorul „a făcut referiri la Allah”, a declarat Blair Anderson, şeful poliţiei din St. Cloud, un oraş situat la circa o sută de kilometri nord-vest de Minneapolis, unde faptele au avut loc în centrul comercial Crossroads Center.

„Am confirmat faptul că el a întrebat cel puţin o persoană dacă este de religie musulmană înainte de a o ataca”, a adăugat Anderson.

Agresorul a fost împuşcat de către un poliţist care nu era în timpul serviciului.

Potrivit lui Anderson, o anchetă este în curs de desfăşurare. „Nu pot spune acum dacă este vorba sau nu de un atac terorist, deoarece pur şi simplu nu ştim”, a afirmat şeful poliţiei din St. Cloud.

Mai mulţi răniţi au fost transportaţi la spital.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: atac
Parteneri
O româncă prezidează completul de judecători pentru Netanyahu
x close