Antena 3 CNN Externe Autorităţi: Autorul masacrului din SUA a "pătruns în şcoală prin folosirea forţei"

Autorităţi: Autorul masacrului din SUA a "pătruns în şcoală prin folosirea forţei"

Autorităţi: Autorul masacrului din SUA a "pătruns în şcoală prin folosirea forţei"
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
15 Dec 2012   •   18:15

Autorul atacului din Newtown (Statele Unite) a "pătruns prin folosirea forţei" în şcoala primară Sandy Hook, vineri, unde a ucis 26 de persoane, dintre care 20 de copii, a anunţat sâmbătă purtătorul de cuvânt al poliţiei, locotenentul Paul Vance, în cadrul unei conferinţe de presă, relatează AFP.
   
Poliţia nu a confirmat public identitatea autorului atacului, prezentat de presă ca fiind Adam Lanza, în vârstă de 20 de ani, dar toate victimele au fost identificate, a precizat locotenentul Vance.
   
O singură persoană, o femeie a cărei identitate nu a fost dezvăluită a supravieţuit după ce a fost rănită. "Ea este bine. Primeşte îngrijiri şi va fi esenţială în anchetă", a declarat purtătorul de cuvânt.
   
Potrivit New York Times, atacatorul, îmbrăcat în ţinută militară, nu a avut nicio problemă în a trece prin dispozitivul de filtrare destinat menţinerii securităţii instituţiei deoarece directoarea, Dawn Hochsprung, a fost cea care i-a deschis.
   
Ea însăşi victimă a atacului, Hochsprung îl cunoştea pe Adam Lanza, fost elev şi fiul unei foste învăţătoare a acestei şcoli.
   
Poliţia "încă lucrează la locul crimei", a afirmat locotenentul Vance, potrivit căruia, activitatea ar putea să nu se încheie sâmbătă.
   
Armele folosite de autorul masacrului au fost găsite în apropierea lui, a adăugat el, fără alte precizări.
   
Presa americană a relatat că Adam Lanza avea asupra lui două pistoale automate şi că o puşcă de asalt, similară celor folosite de soldaţii americani, a fost găsită în maşina lui. Aceste arme ar fi fost achiziţionate legal de mama atacatorului, Nancy Lanza, care a fost, de asemenea, ucisă vineri, în propria casă.

×
Parteneri
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash rămași
x close