Antena 3 CNN Externe Danemarca. Ţinte ale unor amenințări cu bombe: o universitate, un spital și o școală

Danemarca. Ţinte ale unor amenințări cu bombe: o universitate, un spital și o școală

Danemarca. Ţinte ale unor amenințări cu bombe: o universitate, un spital și o școală
Sursa foto: foto: AGERPRES
06 Mai 2015   •   11:30

O universitate, un spital și o școală publică din Danemarca au fost marți țintele unor amenințări cu bombe, în incidente separate petrecute în mai puțin de patru ore, potrivit AGERPRES.

Primul apel legat de prezența unei bombe a fost făcut în jurul orei locale 09.00 (07.00 GMT), la Universitatea din Aarhus. Studenții și personalul universității au fost informați despre amenințare, dar poliția din provincia Iutlanda de Est a aflat la scurt timp că a fost vorba despre o alarmă falsă.

Cu câteva minute înainte de ora 11.00 (09.00 GMT), un bărbat a telefonat la poliția din Iutlanda de Sud și a anunțat că la școala Rodding din municipalitatea Vejen a fost plasată o bombă. Școala a fost evacuată ''fără panică'', potrivit unui comunicat de presă al poliției. La locul incidentului au fost trimiși experți pirotehniști, iar la scurt timp a fost arestat un localnic în vârstă de 36 de ani, în momentul în care acesta ieșea din locuință.

A treia amenințare cu bombă a vizat Spitalul universitar din Aalborg. Poliția din provincia Iutlanda de Nord a declarat că amenințarea a fost făcută telefonic, în jurul orei locale 12.30 (10.30 GMT) de o femeie în vârstă de 33 de ani, pe care poliția a calificat-o drept ''dezechilibrată mintal''. Femeia este autoarea unor fapte similare în trecut. La scurt timp, poliția a anunțat că la spitalul respectiv nu a fost găsită nicio încărcătură explozivă.



×
Subiecte în articol: Danemarca
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close