Antena 3 CNN Externe Marele fotbalist Pele ar putea fi exhumat, după ce o femeie a anunţat că este fiica sa şi a intentat un proces de paternitate

Marele fotbalist Pele ar putea fi exhumat, după ce o femeie a anunţat că este fiica sa şi a intentat un proces de paternitate

O femeie care pretinde că este fiica neștiută a legendarului fotbalist Pele a cerut exhumarea cadavrului acestuia.

Marele fotbalist Pele ar putea fi exhumat, după ce o femeie a anunţat că este fiica sa şi a intentat un proces de paternitate
Sursa foto: Hepta | Abaca Press
de Redacția Antena 3 CNN    |    23 Ian 2024   •   14:02

Maria do Socorro Azevedo, în vârstă de 60 de ani, a însărcinat un avocat să facă acest demers, la aproape cinci ani după ce a lansat un prim proces de paternitate.

Marcos Fernando dos Santos Sousa, avocatul femeii, susține că, în pofida testelor inițiale negative, o analiză ADN indică "o posibilitate ridicată" a unei legături de sânge cu fostul atacant brazilian.

Avocatul a declarat că nu există nicio altă opțiune decât exhumarea pentru a "rezolva" situația.

Pele a murit pe 29 decembrie 2022 într-un spital din Sao Paulo, la vârsta de 82 de ani, după ce i-a fost extirpată o tumoare de colon.

El a recunoscut în testamentul său posibilitatea de a avea un copil nelegitim și s-ar fi declarat de acord cu un test ADN, dar a murit înainte ca acesta să poată fi făcut.

Averea lui Pele, deja împărțită între moștenitorii cunoscuți

Fotbalistul a fost căsătorit de trei ori și are oficial șapte copii, inclusiv o fiică vitregă. Anul trecut, presa internațională a relatat că fosta legedă a fotbalului  a lăsat prin testament echivalentul a peste 16 milioane de dolari unei fiice secrete, după a negat multă vreme că ar fi tatăl ei.

Maria do Socorro Azevedo a vorbit la televiziunea braziliană despre pretenția sa că este fiica lui Pele și a susținut că nu este interesată de banii acestuia.

Ea ar fi venit pe lume după ce mama sa ar fi avut o aventură cu fotbalistul în Sao Luis, în statul brazilian Maranhao.

Maria do Socorro Azevedo mai afirmă că mama sa, care a murit între timp, nu i-a spus niciodată fostului atacant al Braziliei că este însărcinată cu copilul lor.

În GALERIA FOTO următoare, instantanee cu Pele, realizate în 1992 și 2015, și Maria do Socorro Azevedo, pretinsa fiică a acestuia:

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Familia lui Pele se opune exhumării

La moartea sa, Pele a lăsat 30 la sută din avere văduvei sale, cea de-a treia sa soție, Marica Aoki.

Alte 60 de procente au mers către copiii săi, iar 10 la sută către doi nepoți. 

Valoarea netă a averii la momentul morții a fost estimată la aproape 100 de milioane de dolari.

Dacă Maria do Socorro Azevedo ajunge să fie recunoscută drept al optulea copil al lui Pele, ea ar fi îndreptățită să își revendice partea sa din ceea ce a fost deja atribuit fraților săi.

Augusto Miglioli, un avocat care reprezintă familia lui Pele, a declarat că moștenitorii fotbalistului vor contesta orice cerere de exhumare, în baza faptului că testele efectuate până în prezent au arătat că Maria nu este fiica fotbalistului.

Sursa: Daily Mail

×
Parteneri
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot
x close