Antena 3 CNN Externe Opoziţia şi Ianukovici au semnat un acord de ieşire din criză. Iulia Timoşenko ar putea fi ELIBERATĂ

Opoziţia şi Ianukovici au semnat un acord de ieşire din criză. Iulia Timoşenko ar putea fi ELIBERATĂ

Opoziţia şi Ianukovici au semnat un acord de ieşire din criză. Iulia Timoşenko ar putea fi ELIBERATĂ
de O.P.    |    S.T.    |    21 Feb 2014   •   17:49
UPDATE: Restaurarea constituţiei din 2004, reforma constituţională, guvern de uniune naţională, alegeri prezidenţiale anticipate, anchete pentru pedepsirea celor vinovaţi de producerea violenţelor, soldate cu zeci de morţi şi sute de răniţi sunt principalele puncte ale acordului semnat între preşedintele Viktor Ianukovici şi reprezentanţii opoziţiei.

UPDATE:
Iulia Timoşenko, fostul premier al Ucrainei ce a acuzat în repetate rânduri condiţiile de detenţie şi natura condamnării sale, ar putea fi eliberată din închisoare.

UPDATE:
  Mişcarea radicală Sectorul Dreapta a comunicat că nu are încredere în preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, avertizând că va continua lupta împotriva regimului de la Kiev, informează site-ul agenţiei Interfax Ukraine.

UPDATE:
Parlamentul ucrainean votează revenirea la Constituţia din 2004, care limitează puterile preşedintelui.

UPDATE:
Preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy a îndemnat vineri Guvernul şi opoziţia din Ucraina "să treacă de la vorbe la fapte" şi să pună în aplicare acordul de ieşire din criză pe care l-au semnat în prezenţa mediatorilor europeni, relatează AFP.

UPDATE:
Preşedintele Viktor Ianukovici şi reprezentanţii opoziţiei au semnat vineri, în prezenţa mediatorilor europeni, un acord de ieşire din criza din Ucraina, a constatat un jurnalist AFP.

Acest acord prevede concesii majore faţă de opoziţie, inclusiv alegeri prezidenţiale anticipate, formarea unui guvern de coaliţie şi o reformă constituţională. Acordul a fost obţinut în urma unor violenţe care s-au soldat cu 80 de morţi, începând de marţi, la Kiev.

UPDATE:
Cei 67 de agenţi de poliţie capturaţi joi de protestatari, la Kiev, au fost eliberaţi vineri, anunţă biroul de presă al Ministerului ucrainean de Interne, citat de site-ul agenţiei Interfax Ukraine.

PROTESTE UCRAINA
: Cel puţin 100 de persoane au murit, alte aproximativ 500 fiind rănite, au afirmat surse medicale citate de CNN. Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a acceptat formarea unui guvern de uniune naţională în următoarele zece zile, a anunţat premierul Poloniei, Donald Tusk, citat de AFP. Opoziţia a negat un acord cu Ianukovici.

UPDATE: Preşedintele Verhovna Rada (Parlament) Volodimir Ribak a semnat o rezoluţie parlamentară care condamnă violenţa în ţară şi interzice o operaţiune antiteroristă declanşată joi seara, relatează agenţia Interfax-Ukraine în pagina electronică. "Rezoluţia Verhovna Rada care condamnă utilizarea violenţei a fost semnată de către preşedintele" Parlamentului, a declarat Volodimir Ribak într-o sesiune, vineri.

UPDATE: Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a anunţat vineri un scrutin prezidenţial anticipat, transmite AFP. Violenţele care au avut loc între poliţie şi protestatarii antiguvernamentali s-au soldat cu 77 de morţi şi 577 de răniţi în două zile, potrivit bilanţului oficial. Viktor Ianukovici este pregătit şi pentru alte concesii, într-un efort de a reinstaura pacea în ţară, a declarat un consilier al acestuia.

UPDATE:  'Tirurile continuă', scrie ministerul într-un comunicat, acuzând manifestanții de 'încălcarea armistițiului'.

'Conform situației de la ora 10.15, manifestanții ,,pașnici,, au încălcat cu cinism armistițiul fragil, deschizând focul cu gloanțe reale în direcția forțelor de ordine pe strada Institutskaia. Comandamentul trupelor de interne cere încetarea imediată a acțiunilor criminale', se mai spune în textul citat de RIA Novosti.

UPDATE: Presa ucraineană a publicat lista celor care şi-au pierdut viaţa în urma ciocnirilor din capitala Ucrainei. Este vorba doar de 58 de cadavre care au fost identificate, scrie jurnal.md.

Printre decedați sunt zece polițiști și un jurnalist de 22 de ani. Toți sunt bărbați, mulți dintre ei tineri cu vârste între 22 și 25 de ani. Cel mai tânăr, născut în 1996, a murit înainte de a a împlini vârsta majoratului.

Toate cadavrele se află la Morga Centrală.

Șeful serviciului medical al protestatarilor din Ucraina a anunţat ieri că bilanțul morților în urma violențelor a ajuns până în prezent la 128 de oameni, dintre care 100 de morți au fost înregistrați numai joi, anunţă CNN. Tot ieri, 500 de oameni au fost răniţi, la Kiev.

UPDATE:  Potrivit BBC, care citează agenţia Interfax-Ucraina, protestatarii au pregătit cocteiluri Moltov şi le-au adus la baricadele din Piaţa Independenţei în cursul nopţii de joi spre vineri.

UPDATE:  "Participanţii la proteste au deschis focul asupra ofiţerilor de poliţie (...). Urmează să vedem dacă a fost cineva rănit. Intenţia lor este de a-şi crea drum spre Verhovna Rada (Parlament)", a declarat şeful biroului de presă al Ministerului ucrainean de Interne, Serghei Burlakov, citat de agenţia Interfax.

UPDATE: Bilanţul OFICIAL al protestelor din Ucraina: Ministerul ucrainean al Sănătăţii a anunţat, vineri, un nou bilanţ al violenţelor care au izbucnit marţi la Kiev, acesta fiind de 77 de morţi şi 577 de răniţi, relatează BBC News Online.

UPDATE: Preşedinţia ucraineană susţine că a ajuns la un acord cu miniştrii UE în negocierile pe tema crizei din Ucraina, iar un acord va fi semnat în cursul zilei de vineri, relatează Reuters, citat de BBC News Online.
Preşedinţia ucraineană a emis o declaraţie în care a anunţat că negocierile din cursul nopţii cu liderii opoziţiei şi reprezentanţii UE şi ai Rusiei au condus la un acord. Aceasta nu a oferit detalii despre acord, dar a afirmat că părţile vor semna un document la prânz (12.00 ora României).

Opoziţia şi miniştrii UE nu au confirmat până în prezent acest acord, iar surse diplomatice au declarat că negocierile au fost "foarte dificile". Acestea s-au încheiat la ora 07.20, potrivit unui mesaj publicat pe Twitter de ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski.


UPDATE: După cea mai sângeroasă zi a protestelor de la Kiev, soldată cu cel puţin 100 de morţi, potrivit presei internaţionale - în timp ce autorităţile anunţă un bilanţ oficial de 75 de decese - în Piaţa Independenţei se mai aflaul, vineri dimineaţă câteva sute de persoane.

La microfoanele amplasate în Piaţa se aud slujbe de pomenire pentru persoanele decedate.


UPDATE: Medic din Ucraina: "Nu li s-a dat nicio şansă la viaţă. Oamenii au fost împuşcaţi de profesionişti. Protestatarii care au murit au fost împuşcaţi în gât, cap, sau inimă"

IMAGINI LIVE din UCRAINA


Liderii opoziţiei ucrainene susţin că, deocamdată, nu s-a ajuns la un acord cu regimul Viktor Ianukovici, în pofida anunţului privind alegerile anticipate, iar miniştrii de Externe trimişi de UE au revenit la preşedinţia Ucrainei, informează AFP.

"Deocamdată, nu s-a ajuns la niciun rezultat", a declarat unul dintre liderii opoziţiei, Vitali Kliciko, după întrevederea cu miniştrii de Externe din Franţa, Germania şi Polonia, aflaţi la Kiev.

Laurent Fabius (Franţa), Frank-Walter Steinmeier (Germania) şi Radoslaw Sikorski (Polonia) negociază cu Administraţia Viktor Ianukovici şi cu liderii opoziţiei un plan pentru depăşirea crizei din Ucraina, după violenţe soldate cu aproximativ 100 de morţi.

Cu puţin timp în urmă, premierul Poloniei anunţase că preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, ar accepta organizarea de alegeri prezidenţiale şi parlamentare anticipate în cursul anului 2014, precum şi formarea unui guvern de uniune naţională în următoarele zece zile.

Principala revendicare a opoziţiei ucrainene era organizarea de alegeri prezidenţiale şi parlamentare anticipate.

×
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close