Antena 3 CNN Externe Preşedintele Austriei critică decizia guvernului de a bloca aderarea României la Schengen: "Și astăzi consider că nu a fost corectă"

Preşedintele Austriei critică decizia guvernului de a bloca aderarea României la Schengen: "Și astăzi consider că nu a fost corectă"

Preşedintele Austriei, Alexander Van der Bellen, consideră și astăzi "greșită" decizia guvernului său de a bloca aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen: "Sper ca într-o bună zi această decizie luată de Executivul țării să fie revizuită".

Preşedintele Austriei critică decizia guvernului de a bloca aderarea României la Schengen: "Și astăzi consider că nu a fost corectă"
Sursa foto: Profimedia Images
de Mia Lungu    |    16 Noi 2023   •   19:22

"În momentul în care Guvernul federal austriac a zis nu pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schenghen, am venit cu un comunicat public, în care am zis că nu sunt de acord cu decizia Guvernului meu. Nu am văzut sens blocării României și Bulgariei la sistemul Schengen.

Întrebarea este mult mai vastă, cum am putea să controlăm fluxul de oameni care-și caută un loc de muncă sau un azil în cele 27 de state ale UE. Am considerat că decizia Guvernului Federal austriac este greșită, dar sper într-o bună zi să fie revizuită. Am avut mai multe contacte cu președintele Iohannis și președintele bulgar. (...) Și astăzi consider că decizia nu a fost una corectă", a spus Alexander Van der Bellen, potrivit deschide.md.

După decizia luată de Guvernul austriac privind blocarea a României și Bulgariei la Schengen, Van der Bellen într-un comunicat public l-a criticat dur pe cancelarul austriac Karl Nehammer. Acesta a spus că atitudinea guvernului de la Viena afectează „reputația Austriei”.

"Desigur că trebuie să știm cine intră în UE și în Austria, cine solicită azil. Și, bineînțeles, UE trebuie să-și controleze frontierele externe", a spus președintele federal în cadrul unei discuții cu ambasadorul UE Martin Selmayr, însă "România și Bulgaria îndeplinesc criteriile de aderare la Schengen. Sunt îngrijorat de reputația Austriei în rândul partenerilor noștri europeni".

"Când companii cunoscute din Austria care activează cu succes în România spun că sunt preocupate de politica actuală austriacă, aceste voci ar trebui luate în serios"

Van der Bellen s-a referit și la nemulțumirea mediului de afaceri în legătură cu decizia guvernului austriac.

"Când companii cunoscute din Austria care activează cu succes în România spun că sunt preocupate de politica actuală austriacă, aceste voci ar trebui luate în serios. Este vorba despre comenzi reale, vânzări reale și locuri de muncă reale. Atât în ​​România, cât și aici, în Austria. În acest sens, sper că o soluție poate ajuta în curând la calmarea situației", a transmis Van der Bellen. Un 'nu' este, de asemenea, un semnal greșit pentru îngrijitori, mai spune președintele austriac.

"Dacă le spunem acestor oameni acum: 'Nu sunteți bineveniți', atunci aceasta va avea efecte negative pentru persoanele care au nevoie de îngrijire în Austria și familiile lor", a mai spus Alexander Van der Bellen.

Austria a blocat în decembrie 2022 aderarea României și Bulgariei la Schengen, în cadrul Consiliului UE pentru Justiție și Afaceri Interne, invocând criza migranților.

×
Parteneri
Poșta Română, anunţ de ultimă oră despre distribuirea pensiilor în luna Mai
x close