Antena 3 CNN Externe Proprietara unei firme de pompe funebre, condamnată după ce a vândut părţi din peste 500 de cadavre

Proprietara unei firme de pompe funebre, condamnată după ce a vândut părţi din peste 500 de cadavre

Proprietara unei firme de pompe funebre din Colorado, împreună cu mama sa, au fost condamnate la 20 de ani de închisoare pentru că au vândut părți de cadavre.

Proprietara unei firme de pompe funebre, condamnată după ce a vândut părţi din peste 500 de cadavre
Sursa foto: getty images | DjMiko
de Ştefan Petrică    |    04 Ian 2023   •   18:37

Megan Hess, proprietarul firmei de pompe funebre în vârsta de 46 de ani, şi mama sa, Shirly Koch în vârstă de 69 de ani, au disecat 560 de cadavre şi au vândut ilegal părţi din acestea între 2010 şi 2018.

Megan Hess va fi închisă pentru 20 de ani, în timp ce Shily Koch a fost condamnată la 15 ani de închisoare.

Potrivit procurorilor federali din Colorado, mama şi fiica au recoltat şi vândut părţi de cadavre şi uneori chiar cadavre întregi.

Cele două femei cereau 1.000 de dolari pentru incinerări care nu au avut loc niciodata, iar în unele cazuri se ofereau să facă incinerări gratuite, în schimbul donării unor părţi ale corpului.

"Aceste doua femei au profitat de victime vulnerabile care au apelat la ele într-un moment de durere şi tristeţe", a declarat într-un comunicat Leonard Carollo, agentul special al FBI care s-a ocupat de caz, notează Mediafax.

"Dar, în loc să ofere îndrumare, aceste femei lacome au trădat încrederea a sute de victime şi i-au mutilat pe cei dragi lor", a mai precizat agentul FBI.

×
Subiecte în articol: Colorado cadavre pompe funebre
Parteneri
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot
x close