Antena 3 CNN Externe Tom Petty a murit. Legenda muzicii rock avea 66 de ani

Tom Petty a murit. Legenda muzicii rock avea 66 de ani

Tom Petty a murit. Legenda muzicii rock avea 66 de ani
Sursa foto: Foto: Wikipedia
03 Oct 2017   •   07:28

UPDATE ora 7:00: Legendarul rocker Tom Petty a murit la vârsta de 66 de ani, a anunțat familia artistului.

Artistul a suferit luni un infarct în locuința sa din Malibu, California, și a fost transportat de urgență la Centrul Medical UCLA, însă nu a putut fi resuscitat, a declarat managerul său, Tony Dimitriades.

"Suntem șocați să anunțăm moartea prematură a tatălui, soțului, fratelui, liderului și prietenului nostru, Tom Petty", a declarat și familia muzicianului american într-un comunicat.

Muzicianul a decedat marți, la ora 20:40 (0340 GMT), înconjurat de familie, membrii trupei și prieteni. 

Tom Petty — care este cunoscut pentru melodii precum "American Girl", ''Don't Come Around Here No More'' și ''I Won't Back Down'' — și-a construit o carieră solo, însă a activat în grupul The Heartbreakers și în supergroupul The Traveling Wilburys.

Petty și The Heartbreakers au început anul acesta un turneu american pentru aniversarea a 40 de ani de la formarea acestei trupe și au susținut trei concerte în luna septembrie. Formația urma să cânte în New York, în luna noiembrie.

 

UPDATE: TMZ retractează informația inițială și anunță că Tom Petty încă este în viață, deși se așteaptă să nu supraviețuiască mai mult de câteva ore, în timp ce LAPD și-a cerut scuze pentru informațiile greșite pe care le-a oferit presei.

UPDATE: Una din legendele muzicii americane Tom Petty a murit, după ce a fost deconectat de la aparate, anunță TMZ. Medicii au luat decizia, după ce au constatat că acesta nu mai avea activitate cerebrală. Tom Petty avea 66 de ani.

Știrea inițială

Cunoscutul cântăreț și producător american Tom Petty a fost transportat la spital în stare gravă.

Potrivit TMZ, Petty, 66 de ani, a fost găsit inconștient, în stop cardio-respirator și se află la un spital din Santa Monica.

Tom Petty a rămas celebru ca solist al trupei Heartbreakers, dar și ca membru și co-fondator ar trupei Traveling Wilburys. Petty a vândut de-a lungul carierei mai mult de 80 de milioane de discuri, ceea ce l-a transformat într-unul dintre cei mai bine vânduți artiști din toate timpurile. În 2002 a fost introdus în Rock and Roll Hall of Fame.

 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close