Antena 3 CNN Externe Un fost ambasador în SUA a fost numit ministru de Externe al Egiptului, deşi americanii neagă implicarea în criză

Un fost ambasador în SUA a fost numit ministru de Externe al Egiptului, deşi americanii neagă implicarea în criză

Un fost ambasador în SUA a fost numit ministru de Externe al Egiptului, deşi americanii neagă implicarea în criză
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
14 Iul 2013   •   17:41
Nabil Fahmi, un fost ambasador în Statele Unite, a fost numit duminică în funcţia de ministru de Externe al Egiptului, relatează AFP, conform Mediafax.
Fahmi, un diplomat de carieră care exercită atribuţii guvernamentale din 1974, a acceptat propunerea premierului Hazem Beblawi de a fi ministru de Externe.
Fahmi a fost ambasador al Egiptului la Washington în perioada 1999 - 2008.
Premierul Beblawi a iniţiat sâmbătă consultările pentru formarea unui guvern de tranziţie. Echipa guvernamentală va fi anunţată marţi sau miercuri.
Egiptul traversează o perioadă de criză care a atins punctul culminant pe 3 iulie, când armata l-a demis pe preşedintele islamist Mohamed Morsi, în ceea ce mulţi analişti consideră a fi o lovitură de stat militară. În prezent, preşedinte interimar al Egiptului este Adly Mansour, şeful Curţii Constituţionale.
 
Numirea vine doar la o săptămână după ce preşedintele american, Barack Obama, respingea "informaţiile false" potrivit cărora SUA dictează tranziţia în Egipt
 
'Statele Unite resping categoric falsele afirmaţii propagate în Egipt de unele persoane, potrivit cărora acţionăm alături de partide politice sau anumite mişcări pentru a dicta tranziţia în Egipt', continuă un rezumat remis presei după o teleconferinţă a lui Obama cu echipa sa pentru securitate naţională privind situaţia din Egipt. 
 
'În cursul acestei perioade de tranziţie, lansăm un apel tuturor egiptenilor să se reunească într-un proces cuprinzător care să permită participarea tuturor grupărilor şi partidelor politice', adaugă Casa Albă. Preşedintele Obama se afla sâmbătă la reşedinţa de la Camp David, situată la circa 100 de kilometri de Washington. 
 

×
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close