Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin TRIUMFĂ. Rezultate COPLEŞITOARE ale referendumului din Doneţk

Vladimir Putin TRIUMFĂ. Rezultate COPLEŞITOARE ale referendumului din Doneţk

Vladimir Putin TRIUMFĂ. Rezultate COPLEŞITOARE ale referendumului din Doneţk
de O.P.    |    12 Mai 2014   •   06:12

Liderii separatişti din Doneţk susţin că peste 89 la sută din alegători s-au pronunţat pentru independenţă, la referendumul de ieri. Consultarea este, însă, considerată ilegală atât de Ucraina cât şi de Uniunea Europeană, care au avertizat că nu vor recunoaşte rezultatele.

Referendumul nu a fost lipsit de violenţe. Cel puţin un om şi-a pierdut viaţa într-un incident armat într-un oraş de lângă Doneţk.

Peste şapte milioane de locuitori ai regiunilor Doneţk şi Lugansk au fost chemaţi la urne de liderii separatişti. Mulţi alegători au stat cu orele la coadă pentru a vota.

Liderii ucraineni explică, însă, aglomeraţia prin numărul foarte mic de secţii de votare, faţă de alegerile normale. Iar într-o secţie din Doneţk, o echipă a CNN a observat nereguli flagrante pe care, însă, nimeni altcineva nu le lua în seamă.

Cozi şi mai mari s-au format la Moscova, unde au putut vota ucrainenii originari din aşa-numita "Republică Populară Doneţk". Atmosfera a fost entuziastă deşi nimeni nu putea spune dacă voturile urmau să fie luate în consideraţie.

La câteva ore după închiderea urnelor, separatiştii din Doneţk au anunţat, deja, rezultatele: 89 la sută din voturi în favoarea independenţei, cu o participare de 75 la sută.

Deşi conducerea de la Kiev a anunţat că operaţiunea antiteroristă din estul Ucrainei a intrat "în faza finală", armata a manifestat reţinere în ziua referendumului. Un incident sângeros s-a produs, însă, într-un oraş din regiunea Doneţk.

Zeci de membri ai Gărzii Naţionale Ucrainene s-au confruntat cu protestele localnicilor, după ce au închis cu forţa o secţie de votare. Militarii au tras focuri de avertisment, însă cel puţin un bărbat a fost lovit de gloanţe iar separatiştii susţin că mai mulţi oameni au murit.

×
Subiecte în articol: Proteste Ucraina Vladimir Putin
Parteneri
Vremea se răceşte brusc în România. Zonele vizate de alerta ANM
x close