Antena 3 CNN Politică PDL vrea să conteste la Curtea Constituţională noua conducere a TVR

PDL vrea să conteste la Curtea Constituţională noua conducere a TVR

PDL vrea să conteste la Curtea Constituţională noua conducere a TVR
Sursa foto: Foto: Intact Images
26 Iun 2012   •   12:44

Preşedintele Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, Raluca Turcan, a declarat, marţi, că democrat-liberalii vor contesta hotărârea de numire a noii conduceri a TVR la Curtea Constituţională, în situaţia în care plenul reunit nu va accepta propunerile PDL, informează Mediafax.
   
Turcan a susţinut că validarea noului Consiliu de Administraţie al TVR, fără membri propuşi de PDL, încalcă legea de funcţionare a televiziunii publice, unde se precizează că nominalizările pentru aceste posturi se fac potrivit ponderii parlamentare.   "Este un abuz şi abuzul vine din faptul că e pentru prima dată când o instituţie aflată sub control parlamentar nu va avea în consiliul de administraţie persoane propuse de un grup parlamentar, aşa cum prevede legea (...) Votul fiind ilegal, propunerile fiind ilegale, vom contesta hotărârea Parlamentului (de validare a CA al TVR - n.r.) la Curtea Constituţională", a susţinut Turcan.
   
La rândul său, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a susţinut că democrat-liberalii vor lua parte la şedinţa plenului reunit de marţi după-amiază şi vor solicita retrimiterea la comisiile de cultură a raportului prin care sunt propuşi membrii CA al TVR spre validare, astfel încât să fie incluşi şi reprezentanţii PDL în această structură.
   
Toader a susţinut că în momentul în care PDL a deţinut majoritatea la nivelul Parlamentului, propunerile pentru conducerile unor instituţii aflate sub control parlamentar s-au făcut astfel încât să existe "o echilibrare" conform ponderii majorităţii parlamentare.
   
Audierea persoanelor propuse de PDL ca membri în viitorul Consiliu de Administraţie al TVR a fost respinsă în comisiile de cultură reunite, cu 15 voturi "împotrivă", 9 voturi "pentru" şi două abţineri, membrii PDL retrăgându-se din şedinţa comună.
   
Grupurile parlamentare ale PDL au decis să propună trei persoane pentru a face parte din Consiliul de Administraţie al TVR, chiar dacă luni, între liderii de grupuri parlamentare s-a decis ca PDL să nu aibă niciun reprezentant în viitorul CA al Societăţii Române de Televiziune.
   
Astfel, pe lista celor care urmează să fie audiaţi marţi în comisiile de cultură reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului figurau trei propuneri de membri titulari din partea PDL - Radu Carp, Ioan Stanomir şi Andrei Postelnicu.
   
Propunerea deputatului PDL Raluca Turcan de a fi audiaţi de comisiile de specialitate reunite şi aceşti trei membri propuşi, despre care a precizat că nu fac parte din niciun partid, a fost însă respinsă.
   

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close