Antonescu: USL intră în grevă parlamentară până la alegeri. Toţi parlamentarii opoziţiei se vor retrage, fără excepţie
Antonescu a spus că toţi parlamentarii celor trei partide din opoziţie, fără excepţie, se vor retrage din "activitatea uzuală" a Parlamentului în toate formele.
El a precizat că senatorii şi deputaţii PSD, PNL şi PC îşi vor păstra "mandatul şi dreptul de vot" pe care să le activeze "în situaţii de maximă importanţă".
Antonescu a menţionat că astfel de situaţii sunt legate de "chestiuni care pot să ofere soluţii crizei politice", referindu-se la decizii, hotărâri sau legi privitoare la alegerile parlamentare anticipate, moţiune de cenzură, suspendarea actualului preşedinte, modificarea legislaţiei electorale.
"Protestul nostru este întemeiat pe atitudinea de până acum şi mai ales din aceste zile a puterii, care nu doreşte să ia act în fond de caracterul major al nemulţumurilor publice, nu doreşte să dialogheze pentru căutarea unei soluţii politice, încearcă să tragă de timp şi să păcălească încă odată alegătorii români, încearcă să mituiască pe ultima sută de metri alegătorii români", a spus liderul PNL.
El a precizat că durata acestui protest este "până la alegeri", anticipate sau nu, ori până la momentul în care s-ar putea ajunge la un acord oficial putere-opoziţiei în vederea alegerilor anticipate, acord care ar trebui transpus în realitate printr-un vot în Parlament.
-
Titus Corlăţean: Monica Macovei nu are demnitatea morală să exprime critici în România
26 Mai, 12:48 | 0 comentarii -
Ponta: Guvernul îşi menţine decizia de a lua înapoi banii de la primăriile PDL
25 Mai, 15:05 | 18 comentarii -
Voinescu: Vom reveni la guvernare mai repede decât ne aşteptăm, în maximum trei ani
24 Mai, 18:51 | 46 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Antonescu: PNL votează pentru ca Ponta să reprezinte România la Consiliul European
24 Mai, 18:37 | 22 comentarii -
Remus Cernea: Mişcarea Verzilor intră la guvernare. Am fost numit consilier de stat
24 Mai, 15:27 | 39 comentarii
-
Nu este cea mai buna solutie...dar ce sa faci,o vacanta pentru dl Crin Antonescu la Drajna de Jos,stie dansul de ce acolo,poate nu strica...USL ar fi trebuit sa analizeze fiecare mutare ca la sah...dar ce sa faci cand si in interiorul PSD si PNL sunt probleme si nu exista o viziune unitara?Sa speram ca in aceasta "vacanta" vor avea timp suficient sa isi puna la punct,sa isi rezolve propriile probleme din partid...ba mai mult, sa vedem ce solutie vor avea in programul lor ,de crestere a salariilor,pensiilor,locurilor de munca...chiar fara crestere economica in Romania...Eu sper, pentru ca schimbare va fi cu siguranta!
-
Am citit si eu comentarile...de aici.Concluzia ..ori suntem un popor de securisti in slusba puterii ori suntem un popor de idioti..si atunci ne meritam soarta.Vazindu-i pe cei din strada cred totusi ca suntem un popor de oameni inteligenti, care se "trezesc " mai greu..dar cind se trezesc se trezesc. Comentarile propagandistilor basisti ..nu mai prind decit la o mina de fanatici pdl-isti.Apropo..chestia asta cu Iliescu care face si drege ma face sa rid.Daca imi aduc bine aminte base a fost fsn-ist, ba mai mult era ministru transporturilor si a pus la dispozitie trenuri minerilor.Ca s-a "vopsit" acuma in negru(dreapta)..da il cred pt ca atit Hitler cit si Musolini au fost la inceput socialisti dupa care ..au pastrat din socialism aceleasi idei ca si base..de dispret pt propiul popor si de exterminare a celor care nu-i sunt folositori,vezi pensionarii,andicapatii etc.L-au invatat bine ideile lui Marx.
-
...se pare ca intradevar Antonescu are verticalitate si fermitate,,,de mult trebuia lucrat asa cu "CIUMA PORTOCALIE",,,BRAVO! SUCCES!
-
Cate mesaje propagandiste, fantastic...mai puteti ma, mai puteti? Nu v-ati saturat de atata suflat in goarna basista?
-
Opozitia trebuie sa faca ceva. Mai mult, mai eficient. Si noi trebuie sa-i sprijinim mai mult. Indiferent cu cine vom vota. Doar pt ca votul nostru SA CONTEZE. Astia de la putere s-au regrupat si vor lupta pana in ultima clipa. Nu mai ziceti in emisiuni ca sunt speriati...etc. Frica de ce-i asteapta ii face de 100 de ori mai periculosi! Pe cand noi...toti...
-
grasul ala revarsat platit sa scrie fluviu mesaje probasite tampe de ce isi pune tot felul de nume de femeie?porti chiloti de dama ba?
semeaza cu grasu-basit bai gogartza.. si atat, pastreaza-l pe ala nu mai tot schimba cu nume de femei,silabe si consoane chinuite.morti mati,cand or veni cordacii de la usl la putere si de vor pastra furtul si coruptia la acelasi nivel,tot asa o sa-i ii umfli pe aia?la sapa biserica mati -
Incepusem sa cred ca vor face astia ceva. M-am inselat. Pai cum sa-si dea ei demisiile si sa piarda atata banet? Daca chiar voiau sa provoace o schimbare, nu trebuiau sa schimbe tactica in functie de interesele lor. Sunt foarte lamurit de intreaga clasa politica actuala. Incep sa simt un dezgust major. Nu mai sunt interesat de nimeni, decat atunci cand ajung la capitolul injuraturi...
-
Eu ma intreb pe cine vor sa convinga raspandacii astia care fac propaganda puterii. Poate pe ei :)
-
N-ati vrut Vadim ca e nebun?Uitati-va unde am ajuns.Toata liota de nespalati isi face de cap in Romania.Muntii nostri aur poarta, noi cersim din poarta-n poarta.Am vazut declaratia d-lui Borbely,care spune ca nus-ce taxa auto nu mai trebuie platita, chipurile hai sa mai slabim presiunea ca "ecsplodeste"KUKTA.Pe cine vrei sa imbeti cu apa chioara d-le miliardar?Cata furaciune ai facut mister Laszlo de cand esti la putere?.Oricum toti care au guvernat Romania pana acum au furat tara,adica munca romanilor de 50 de ani incoace.Sa se duca toti pe apa sambetei ca e destul.Absolut toti au fost si sant "YESMENI" destoinici care executa neconditionat tot ce dicteaza NOUA ORDINE MONDIALA.Cred totusi ca pana la urma romanii se vor ridica toti ca unul.
-
NU AVETI NICI UN PIC DE DEMNITATE SA VA ASUMATI PROPRIILE GRESELI . DE CE IESITI LA MEETING CAND AVETI SI VOI O GRAMADA DE OAMENI IN SISTEM "LEPRELOR"? DE CE AVETI OAMENI DIN GUVERN CARE CONDUC PROTESTE ANTI-GUVERN ?? LAUDATI-VA CAT DE BUNI SUNTETI(ASTA DACA AVETI CU CE) , NU MAI CAUTATI 'DEFECTELE' PDL . LUPTATI CORECT LASILOR !!!!!
-
Dar am impresia ca daca sunt in greva, neavand sindicat, nu-si primesc salariile. Nu sunt un expert in lege, dar inclin sa cred ca asa e. Cu atat mai bine pt buget, mai facem o economie, si poate nu mai maresc astia alte taxe, pe de o parte, si pe de alta parte, oricum trebuia redus nr de parlamentari, conform referendumului.Tot raul spre bine. Dar daca stau acasa pe bani, sper sa nu aiba curajul sa candideze pe vreo functie.Sunt platiti din banii nostri ca sa munceasca, iar daca nu sunt de acord cu vreo lege, sa voteze impotriva, dar sa voteze.Daca sunt in greva parlamentara, camerele de hotel le platim oricum, nu-i asa? Si cate altele...
-
apreciez gestul.neplacut.demisia in bloc, ce v-ar costa? stiu ca pentru multi TOTOL.aveti curaj ? fara curaj nu va va dori nimeni.in final ne cereti bani care nu ii meritati (inca).sa va fie rusine!!!!!!
-
Am citit ceva tare de tot ! S-ar parea ca Nastase a picat de mina lui Ponta de fapt.Avid de putere si apropiindu-se alegerile Ponta nu suporta sa fie nr. 2 in partid si cum jocurile in PSD/USL era ca Nastase sa fie presedinte Ponta a cautat sa-l inlature .Stia toate mirlaniile lui Nastase si a ciripit tot .Nu este prima data cind in PSD se practica asa ceva intre colegi .S-ar parea ca este reala situatia si sa zica mersi Nastase ca a luat doar 2 ani ca la cite stia Ponta despre el pe corect ar fi luat 100.
Oare stiu colegii lui de partid ce-i poate pielea lui Ponta si ca de fapt el este tradatorul?Este obiceiul lui daca stau si ma gindesc , asa s-a dus si la PE sa pirasca desi ne-ar fi nenorocit pe toti , dar nu conta , el voia sa-l dea jos pe Basescu sa se urce el . pentru putere sacrifica o tara . -
Propagandistul pedelist lucreaza pe forum-uri, lucreaza, lucreaza... nu-i stau degetele pe loc nici macar o clipa, tot bate cu ele pe taste... Si da-i, si lauda pedeleul si pe chioru, boc si udrea, si injura-i pe toti ceilalti... Nu conteaza ca nu mai pacaleste pe nimeni, nu-i pasa ca astia pe care ii lauda au nenorocit tara.. poate sa se distruga si planeta, el, propagandistul pedelist, lucreaza non-stop.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Ma bucur ca lumea incepe sa inteleaga ca se face o propaganda basista abjecta pe forumuri. Cred totusi ca un moderator ar putea sa mai filtreze din mesajele propagandistilor platiti. De exemplu cand apar 3 comentarii de la 3 oameni numiti ginel , gucci si gigi , care toate 3 sunt idei luate din acelasi articol de pe un blog si doar f putin modificate , e evident ca sunt scrise de acelasi postac basist , si pbb se poate vedea si dupa ip. Sutu scrie genial despre asta, inclusiv cum pot fi depistati postacii : http://sutu.ro/academia-de-cretini/pdl-angajeaza-postaci-cretini-dovada/