Băsescu, la cinci ani de la aderarea la UE: România a plătit extrem de scump inconsecvenţele politicienilor
"Trebuie spus însă că sunt lucruri cu care UE nu face compromisuri şi avem propria noastră experienţă. România a plătit extrem de scump, în interiorul acestui interval 2007-2012 (de la aderarea României la UE - n.r.), inconsecvenţele politicienilor. O să vă aduc aminte: înfiinţarea ANI, desfiinţarea ANI, înfiinţarea DNA, desfiinţarea-tentativă a DNA, dar sunt şi multe altele, provenite de la politicieni care au discreditat România consistent. Şi a fost nevoie întotdeauna de o luptă formidabilă să explici că a fost o greşeală şi că nu sunt politicieni antieuropeni în România", a declarat, joi, şeful statului, cu ocazia împlinirii a cinci ani de la aderarea României la Uniunea Europeană.
De asemenea, preşedintele a ţinut să precizeze că inconsecvenţa oamenilor politici ne-a afectat credibilitatea.
"Vă rog să mă credeţi că a fost una din marile probleme ale acestor cinci ani - inconsecvenţa politicienilor, care s-a transformat imediat în lipsă de credibilitate", a mai precizat Traian Băsescu.
Citeşte şi Băsescu: Dacă România nu ar fi avut ezitări în vreo două rânduri, poate că ar fi încetat MCV în vară
-
Titus Corlăţean: Monica Macovei nu are demnitatea morală să exprime critici în România
26 Mai, 12:48 | 0 comentarii -
Ponta: Guvernul îşi menţine decizia de a lua înapoi banii de la primăriile PDL
25 Mai, 15:05 | 18 comentarii -
Voinescu: Vom reveni la guvernare mai repede decât ne aşteptăm, în maximum trei ani
24 Mai, 18:51 | 46 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Antonescu: PNL votează pentru ca Ponta să reprezinte România la Consiliul European
24 Mai, 18:37 | 22 comentarii -
Remus Cernea: Mişcarea Verzilor intră la guvernare. Am fost numit consilier de stat
24 Mai, 15:27 | 39 comentarii
-
prost mai mare ca àsta n-am vàzut,pài de 5 ani incoace cine o fi fost la cìrma tarii???sfintul duh......
-
bsecu fugi ca tise scufunda nava de mirare ca din marinar sa devii presedinte din fraude si furturi de cred ca a fost usor....
-
Este frig afara si uite ca (iar)a prins glas marinelu` :)) .Mai popey, vezi ca ai ajuns la mal...urmeaza debarcarea cu peron la Jilava. Esti mai dus cu capul decat Ceausescu, nene; tu conduci si tu ti-o dai in freza :)). continui sa ne crezi taptiti venind in fata camerelor cu astfel de "critici". Valea nene, cat mai stai pe picioare!
-
a fost nevoie de o luptă grea pentru a explica faptul că ţara noastră nu are politicieni antieuropeni!
-
Mai puneti stirea aia cu Adrian Nastase ca nu am citit-o bine.Trebuie sa faca puscarie?E cu executare sau fara?De ce ati sters-o asa de repede ca nici nu a apucat lumea sa o citeasca,alte stiri stau de o saptamana chiar doua si nu le stergeti
-
tu basescule ai reprezentat politicieni,politicieni pdl a fost telecomanda ta,dupa cum apasai pe butoane,asa executau ordinele tampite ale tale.platim scump din cauza ta,in primul rand.te-ai uitat in oglinda sa vezi cum areti.
luni ai vei obliga pe politicieni tai si din tabara cealalta sa vina sa-ti asculte.ce anume.vorbe in vant,nimic altceva.sa dea BUNUL DUMNEZEU SA PLATESTI PANA LA ULTIMUL BANUT FURAT DE LA POPORUL PE CARE L-ATI DISTRUS VOI,GASCA PORTOCALIE.SA FITI JUDECAT DE POPOR,POPORUL VA ALES,EL TREBUIE SA TE JUDECE PT TOT RAUL FACUT IN ACESTI ANI. -
pt ce platim noi scump,din cauza politicienilor,care politicieni,specifica dmn presedinte,din cauza ta si a hotilor din pdl tara asta frumoasa a ajuns urata si la propiu si figurat.vb de europa care arata ca un santier,ma,de cand ai devenit aparatorul europei,nu ti rusine dmn presidentle.dna ani si alte structuri sunt servite tie,si nu poporului.datorita noua voi traiti bine de pe spatele cetaceanului cinstit.ai pomenit ca din 2007 pana acuma,ani astea au fost ani cei mai grei pt tara noastra de cand acidul portocaliu este la putere,tara asta s-a corodat economic si social foarte tare.nu ne mai aburiti,ca nu va merge,vrei o europa unita,cand tu nu esti in stare sa ne unesti pe noi romanii.dar nu avem nevoie de unitatea dvs.lasati-ne in pace.o sa va coste scump toate prostile facute de voi.la alegeri in acest an.va urma
-
nu mai cenzurati secu de la antena 3
-
Dar ce este cu fata asta de d..... parca ai scapat de la nr 9 sau de la dezalcolozare.
Dupa ce ai golanit talharit si furat peste tot pe unde ai fost acum grohai ca un disparat pt ca in cazul alungarii de la butone se vor descoperi toate golaniile si talharile facute de toti pentru care ai girat . -
PDL sint Dusmani ai POPORULUI, Basescu si ai lui la PUSCARIE CU VOI !!!!!!!! JOS HOTIIIIIIIIII
-
Astia sint un grup de hoti mafioti oligofreni de care nu o sa scapam asa usor. Atit timp cit mai pot fura fara jena nu or sa isi dea demisia. Numai cu forta putem scapa de hotii pdl, Trezitiva oameni buni si nu lasati ca si cipii, copiilor, copiilor, copiilor nostri sa plateasca pentru aceasta putere corupta. Ce trebe sa se mai intimple ca in sfirsit sa actionam?
"Desteaptate Romane"
"hai la lupta cea mare, rob cu rob sa ne unim"
TRAIASCA ROMANIA LIBERA -
pai cine a condus tara in anii astia marinarule? Cand ai avut un guvern care nu ti-a convenit l-ai sapat cat ai putut. Cand ai totul dai vina pe altii! Exact mentalitatea de maidanez: musca si fugi! Si ca el sunt multi altii din guvern.
(reiterez rugamintea catre "cenzorii" de la A3 si furnizorul UPC sa nu mai blocati mesajele! Devine penibil! Stiu sa si injur, dar ma limitez la expresii normale). -
zi de ZBATZIU JENGHEEEE maaa !!!!
-
Credibilitate redusa a tarii este determniata de comportarea barcagiului astfel:
-ai dormit in Georgia cans alti sefi de state cuvantau
-presednitel Frantei din cauza damfului ti-a schibat directia
-Berlusconi a zis ca are ceva la cap
-la unele intruniri nu te intertii cu nimeni -au ceva aceia cu el creda ca stiindu-l betiva il acolesc
-cand a fost in vizita in Germaina a trebuie sa ii spuna altii unde sa da mana ca el fiid dus cu sorcoiva uitase din cauza beuturii
Nu te mai referi la imaginea tarii ca tu ai stricat poza
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Nu trebuie sa ne miram de aceste declaratii ale presedintelui,Sunt atacuri conjugate a javrelor PDL iste cara fac parte din strategia de denigrare a noului guvern.A iesit Preda europarlamentarul''PROFESOR'' ,apoi Monica care la fel moare de grija DNA si al ANI,acritura asta e plina doar de venin si prostie ,Apoi colac peste pupaza a iesit Basescu care ' nu e politician' el este venit de pe alta lume si poate ca are dreptate el este un betiv cu memoria scurta un huligan care jigneste pe oricine,de fapt un iresponsabil. Daca aceste comentarii cuprind aprecieri deochiate la adresa personajului amintit este tot din cauza comportamentului de''PRESEDINTE' de scara sau CAP nicidecum de SEF AL STATULUI asa cum se viseaza el in coma alccolica!!