Antena 3 CNN Politică Dezbaterea moţiunii pe tema Oltchim la Camera Deputaţilor s-a încheiat

Dezbaterea moţiunii pe tema Oltchim la Camera Deputaţilor s-a încheiat

Dezbaterea moţiunii pe tema Oltchim la Camera Deputaţilor s-a încheiat
Sursa foto: Foto: Intact Images
de S.T.    |    04 Mar 2013   •   20:00
UPDATE 19:30- Dezbaterea moţiunii simple privind situaţia Oltchim s-a încheiat, luni seară, la Camera Deputaţilor, după ce deputaţii PDL şi cei ai USL s-au învinovăţit reciproc în legătură cu situaţia combinatului.

Votul final asupra moţiunii este programat pentru şedinţa de marţi.

Camera Deputaţilor a început, luni, dezbaterea moţiunii simple depuse de PDL şi PPDD privind situaţia de la Oltchim, deputatul PDL Ioan Oltean susţinând că opoziţiei i s-a acordat un timp insuficient pentru dezbatere.

Oltean a spus că este insuficientă acordarea a doar 10 secunde pentru fiecare deputat şi a solicitat 20 de secunde.
   
"Constatăm o diferenţă discriminatorie între putere şi opoziţie, astfel puterea are 100 de minute pentru dezbaterea moţiunii, în timp ce opoziţia are 20 de minute. Mi se pare totalmente o lipsă de democraţie o asemenea atitudine", a spus Oltean, citat de Mediafax.
  
Propunerea lui Oltean a fost respinsă prin vot de Camera Deputaţilor, astfel încât fiecărui deputat i s-au alocat câte 10 secunde la dezbateri.
   
Guvernul are la dispoziţie 50 de minute.

La dezbateri participă şi ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
   


×
Subiecte în articol: Oltchim Camera Deputatilor
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close