Antena 3 CNN Politică Cristina Trăilă (PDL) pune la îndoială legitimitatea Parlamentului ales: Câte voturi au strâns parlamentarii în 2008?

Cristina Trăilă (PDL) pune la îndoială legitimitatea Parlamentului ales: Câte voturi au strâns parlamentarii în 2008?

Cristina Trăilă (PDL) pune la îndoială legitimitatea Parlamentului ales: Câte voturi au strâns parlamentarii în 2008?
Sursa foto: Foto: Antena 3
23 Iul 2012   •   20:19

Fostul preşedinte al ANRMAP, Cristina Trăilă, a declarat în cadrul ediţiei de luni seară a emisiunii "La ordinea zilei" de la Antena 3 că referendumul nu este despre Traian Băsescu şi că, în opinia ei, Parlamentul este cel care trebuie pus la îndoială.

"Nu vorbim despre Traian Băsescu, ci despre un act al Parlamentului. Eu ştiu, ca cetăţean, în 2009 mi-am votat preşedintele pe un mandat de 5 ani. Mă trezesc în vara anului 2012 că Parlamentul, printr-un act, nu-l calific în acest moment, ia o astfel de decizie şi suspendă preşedintele. Este acest Parlament legitim până la urmă? Câte voturi de la oameni, de la cetăţeni, au strâns parlamentarii în 2008? Mai puţine decât preşedintele Traian Băsescu", a declarat Cristina Trăilă.

Surprinsă de logica invitatei din platou, jurnalistul şi realizatorul emisiunii Dana Grecu a replicat faptul că Parlamentul României este singura sa pârghie, în calitate de cetăţean, pentru a avea o legătură cu cei care conduc România.

Deşi îi contestă legitimitatea, Cristina Trăilă mărturiseşte la Antena 3 că intenţionează să candideze la parlamentare.


VEZI AICI ÎNREGISTRAREA INTEGRALĂ A EMISIUNII "LA ORDINEA ZILEI" DE LA ANTENA 3

Citeşte şi:


"Cumnata nu îmi e rudă". Explicaţiile halucinante ale Cristinei Trăilă cu privire la angajarea rudelor sale în ANRMAP



×
Subiecte în articol: La Ordinea Zilei
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close