Antena 3 CNN Politică Elena Udrea şi-a anunţat candidatura pentru Camera Deputaţilor, la Roman

Elena Udrea şi-a anunţat candidatura pentru Camera Deputaţilor, la Roman

Elena Udrea şi-a anunţat candidatura pentru Camera Deputaţilor, la Roman
Sursa foto: Foto: Mediafax
14 Oct 2012   •   14:50

Fostul ministru Elena Udrea şi-a anunţat, duminică, la Roman, într-o conferinţă de presă, candidatura pentru un loc în Camera Deputaţilor la alegerile din decembrie, precizând că nu este întâmplător faptul că anunţul coincide cu Sărbătoarea Sfintei Parascheva, foarte importantă în Moldova.
   
Elena Udrea a spus, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu primarul oraşului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu, şi cu primarul oraşului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, că a decis să candideze la Roman pentru a-i reprezenta pe romaşcani, oameni "calzi şi primitori", pe care îi simte foarte aproape.
   
Liderul PDL a spus că romaşcanii sunt oameni "care au răbdare să te cunoască şi să te asculte" şi care "nu te judecă după vorbe, ci după fapte". "Îmi este mult mai aproape spiritul Romanului decât agitaţia Bucureştiului de astăzi", a spus fostul ministru.
   
Udrea a spus că a participat, sâmbătă seară, la slujba dedicată Sfintei Parascheva la Arhiepiscopie, menţionând că a fost miruită de Arhiepiscopul Romanului, Ioachim Băcăoanul.
   
"Iau toate aceste lucruri ca pe un semn. Nu este întâmplătoare alegerea pe care am făcut-o, de a veni la Roman", a spus Udrea.
   
Ea a spus că doreşte să redea oraşului Roman "strălucirea de altădată", astfel încât municipiul să devină "un centru religios, cultural, comercial".
   
Întrebat, în conferinţa de presă, dacă este invidios pe primarul oraşului Roman pentru faptul că Elena Udrea a ales să candideze la Parlament în acest oraş, primarul oraşului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a răpsuns că este invidios pe Laurenţiu Dan Leoreanu.

×
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close