Antena 3 CNN Politică Oficial european: Nu poate fi acceptată ideea unei reprezentanţe a Ţinutului Secuiesc la Bruxelles

Oficial european: Nu poate fi acceptată ideea unei reprezentanţe a Ţinutului Secuiesc la Bruxelles

Oficial european: Nu poate fi acceptată ideea unei reprezentanţe a Ţinutului Secuiesc la Bruxelles
Sursa foto: Foto: INTACT Images/EPA
31 Mai 2011   •   22:32

Ministerul român de Externe l-a invitat pe ambasadorul Ungariei, Oszkar Fuzes, pentru clarificări privind găzduirea reprezentanţei Ţinutului Secuiesc în Casa regiunilor maghiare din Bruxelles.

Europarlamentarul PNL Ramona Mănescu a criticat manifestările organizate de eurodeputaţii români de etnie maghiară din PPE dedicate lansării oficiale a auto-intitulatei reprezentanţe a Ţinutului Secuiesc la Bruxelles.

"Acţiunea întreprinsă, astăzi, la Parlamentul European, de reprezentanţii minorităţii maghiare este un atac fără precedent la adresa suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României. Dovada în plus a ofensei aduse statului român o constituie deschiderea acestei aşa-zise "reprezentanţe" în cadrul Casei Regiunilor Ungare, având susţinerea financiară a guvernului maghiar”, se arată în comunicatul europarlamentarului.

De asemenea, grupul liberal european (ALDE) a criticat iniţiativa: "Alexander Graf Lambsdorff, vicepreşedintele Grupului ALDE, a afirmat că nu poate fi acceptată ideea existenţei unei astfel de reprezentanţe din moment ce nu este vorba despre o entitate recunoscută de Guvernul României”, se mai arată în comunicat.

Ieri, Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, i-a scris preşedintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek, căruia i-a cerut să nu recunoască "biroul de reprezentare al Ţinutului Secuiesc" ca partener oficial şi instituţional de dialog al Legislativului UE.

Reprezentanţa "Ţinutului Secuiesc" de la Bruxelles se numeşte, juridic, "Reprezentanţa judeţelor Covasna şi Harghita".

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close