Antena 3 CNN Politică PDL: Pe lista ANI nu e niciun parlamentar PDL, Ioan Mihăilă e membru PNŢCD

PDL: Pe lista ANI nu e niciun parlamentar PDL, Ioan Mihăilă e membru PNŢCD

PDL: Pe lista ANI nu e niciun parlamentar PDL, Ioan Mihăilă e membru PNŢCD
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    12 Mar 2014   •   19:55
PDL precizează că în lista prezentată de ANI nu se regăseşte niciun parlamentar PDL, deputatul Ioan Mihăilă fiind membru al PNŢCD, afiliat grupului parlamentar PDL, întrucât ţărăniştii nu au grup parlamentar.
 
"Partidul Democrat Liberal face precizarea că în lista prezentată de ANI nu se regăseşte nici un parlamentar PDL", conform unui comunicat transmis miercuri de Departamentul de comunicare al acestui partid, informează Mediafax.
 
Democrat-liberalii menţionează că deputatul Ioan Mihăilă este membru al PNŢCD. 
 
"Deputatul Ioan Mihăilă este afiliat grupului parlamentar PDL din Camera Deputaţilor întrucât PNŢCD nu are grup parlamentar", se mai arată în comunicat.
 
ANI a anunţat miercuri că a constatat că 22 de deputaţi şi 10 senatori au fost în incompatibilitate pentru că au deţinut şi alte funcţii, iar unii dintre aceştia sunt suspectaţi şi de fals în declaraţiile de interese, în aceste cazuri fiind sesizat Parchetul.
 

×
Subiecte în articol: pdl
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close