Premierul Sorin Grindeanu face declarații de presă la Guvern
”E o zi tristă pentru mine. La presiunile lui Liviu Dragnea am fost exclus din PSD: Oricât ar încerca Liviu Dragnea să scape de mine, pentru că sunt incomod, am fost, sunt și voi fi PSD-ist” a spus Sorin Grindeanu,
”Ce-o să facă acum? O să ne excludă pe toți? Nu cred, nu o să fie lăsat, o să fie oprit de către partid. Nu mă agăț de scaun, am unde să mă întorc. Am făcut școala la timp, fără să repet anii” a continuat premierul.
"Până luni îi cer lui Liviu Dragnea să se gândească să îşi asume responsabilitatea acestei crize. După ce Liviu Dragnea demisionează, demisionez şi eu", a spus Grindeanu, la Palatul Victoria.
"Anunţ public că în perioada următoare, chiar din această seară, voi avea întâlniri cu parlamentari PSD care m-au rugat să mă văd cu ei. Există în interiorul partidului, dincolo de masa decidentă, o mare îngrijorare, pentru că se fac presiuni enorm de mari asupra lor să voteze căderea propriului Guvern", a afirmat premierul.
”Avem obligația să nu îi facem pe români să sufere. În situația în care voi constata că nu pot asigura un guvern funcțional, atunci îmi voi da demisia” a continuat acesta.
”Nu îmi doresc să ajungem în situații care să ducă la instabilitate. Acest termen, până luni, mă va clarifica. Eu sper altceva. Varianta pe care mi-o doresc acum este ca Liviu Dragnea să își asume acest eșec și să își dea demisia. În secunda doi voi face același lucru. Cred că aceasta este rezolvarea corectă” a conchis Sorin Grindeanu.