Antena 3 CNN Politică Primarul Constanţei, Radu Mazăre, SUSPENDAT din funcţie după ce a fost arestat

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, SUSPENDAT din funcţie după ce a fost arestat

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, SUSPENDAT din funcţie după ce a fost arestat
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    06 Apr 2015   •   11:28

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost suspendat din funcţia pe care o deţinede 15 ani, după ce pe numele său a fost emis mandat de arestare preventivă , a decis prefectului judeţului, potrivit unui comunivat remis presei.

"Având în vedere adresa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, înregistrată la Instituţia Prefectului-Judeţul Constanţa, prin care s-a dispus arestarea preventivă, prefectul judeţului Constanţa, Constantin Ion (...) a emis ordinul prin care se constată suspendarea de drept a mandatului primarului Municipiului Constanta, domnul Mazăre Radu Ştefan, până la încetarea măsurii arestării preventive.

Informarea a fost trimisă şi la Consiliului Local Constanta şi Secretarului Municipiului Constanţa.

 
Prezentul ordin poate fi atacat în instanţă, se menţionează în comunicat.

Pe 2 aprilie, instanţa supremă a decis definitiv ca primarul Constanţei, Radu Mazăre, să fie arestat preventiv, în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro, de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii şi respectiv câştigarea unei licitaţii.
 

 

×
Subiecte în articol: Radu Mazare
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close