Antena 3 CNN Război în Israel 40 de copii, printre ostaticii israelieni care ar urma să fie eliberați. Unul dintre ei avea doar 9 luni când a fost răpit

40 de copii, printre ostaticii israelieni care ar urma să fie eliberați. Unul dintre ei avea doar 9 luni când a fost răpit

40 de copii sunt printre ostaticii care ar urma să fie eliberaţi, după ce au fost răpiți în atacul terorist din Israel, din luna octombrie.

de Redacția Antena 3 CNN    |    21 Noi 2023   •   18:43

Kifir Bibas este cel mai mic dintre ei. Avea nouă luni în momentul în care a fost răpit de teroriștii Hamas. A împlinit 10 luni în captivitate.

El a fost răpit cu toată familia lui. Mama, tatăl, dar şi frăţiorul lui mai mare, Ariel.

Ne amintim şi de povestea lui Remus Aloni, israelianul cu dublă cetățenie. Cele trei nepoţele ale lui au fost răpite: Ema şi Iuli, gemenele de 3 ani, dar şi Emilia de 5 ani şi jumătate - împreună cu mamele lor.

Vorbim de zeci de poveşti sfâşietoare, iar în următoarele zile toţi aceşti copii ar putea ajunge acasă.

×
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic
x close