Antena 3 CNN Actualitate Când criza mătura banii din portofelele românilor, un notar prospera. Ioana Băsescu a făcut un sfert de milion de euro într-un an

Când criza mătura banii din portofelele românilor, un notar prospera. Ioana Băsescu a făcut un sfert de milion de euro într-un an

Când criza mătura banii din portofelele românilor, un notar prospera. Ioana Băsescu a făcut un sfert de milion de euro într-un an
Sursa foto: Foto: dcnews.ro
de O.P.    |    27 Iul 2012   •   05:52

Fiica lui Traian Băsescu, Ioana Băsescu, a câştigat în 2010-2011, în plină criză, aproape 250 de mii de euro, din afacerea ei notarială, scrie Jurnalul.ro.

Cariera ei ca notar a început în 2007, când a obţinut puţin peste 5 la examenul de titularizare. Potrivit Jurnalul.ro, cabinetul notarial  a avut venituri de aproape 900.000 de lei încă din primul an.

Un an mai târziu, Ioana Băsescu îşi mută cabinetul notarial în complexul rezidenţial Băneasa din Bucureşti, iar veniturile îi cresc cu peste 400 de mii de lei.

Anul trecut, ea a fost notarul agreat la BRD pentru prima casă, an în care veniturile ei au depăşit un milion de lei. Din veniturile obţinute ca notar, fiica preşedintelui şi-a luat casă de peste 500 de mii de euro în Băneasa şi a început să-şi construiască o vilă în Ilfov, în care a investit alte sute de mii de euro.



×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close