Antena 3 CNN Actualitate CNADNR va plăti despăgubiri de un milion de euro unei tinere care şi-a pierdut o mână într-un accident

CNADNR va plăti despăgubiri de un milion de euro unei tinere care şi-a pierdut o mână într-un accident

CNADNR va plăti despăgubiri de un milion de euro unei tinere care şi-a pierdut o mână într-un accident
de S.T.    |    11 Iun 2014   •   16:59

Instanţa supremă a decis, miercuri, ca CNADNR să îi plătească daune morale de un milion de euro tinerei care şi-a pierdut mâna dreaptă în urma unui accident rutier petrecut în 2006.

Decizia Înaltei Curţi este irevocabilă şi urmează să fie pusă în aplicare.

Tânăra ştie că nimic nu-i mai poate reda viaţa dinainte, dar a primit dreptate. Georgiana Elena Ghegeliu a dat în judecată Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov în aprilie 2012, la Tribunalul Bucureşti, după ce şi-a pierdut mâna dreaptă în urma unui accident rutier petrecut în 2006.

Accidentul a avut loc în timp ce aceasta mergea, împreună cu prietenul ei, spre Braşov. Acesta a tras de volan spre dreapta, pentru a evita o altă maşină care intrase pe sensul lor de mers.

Autoturismul în care se aflau cei doi a lovit un parapet metalic de pe marginea drumului, un fragment din acesta a străpuns portiera dreaptă a maşinii şi i-a retezat tinerei braţul drept.

Poliţiştii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov au început atunci cercetările în acest caz. Ulterior, anchetatorii au stabilit că de vină pentru producerea accidentului ar fi administratorul drumului, care nu a reparat elementele de siguranţă a traficului rutier montate pe acel drum, pe partea dreaptă a sensului de mers spre Braşov.
 

×
Subiecte în articol: CNADNR despagubiri
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close