Antena 3 CNN Actualitate Condamnat pentru corupţie, pus şef la CFR

Condamnat pentru corupţie, pus şef la CFR

Condamnat pentru corupţie, pus şef la CFR
11 Iul 2015   •   11:16

Un fost condamnat definitiv pentru luare de mită a ajuns şef la CFR.

Marcel Litră conduce de doi ani serviciul Suport Afaceri şi Managementul Performanţei, fără drept.

Şi nu e singura angajare cu cântec din companie: neamuri, soţii, prieteni şi prieteni ai prirtenilor au ajuns pe statul de plată al companiei fără concurs.

Asta in vreme ce cateva sute de angajati sunt suspendati din functii pentru ca ar fi luat mita de la asa zisi calatori cate 5 lei.
 
"În urmă cu aproximativ trei ani domnul Litră a fost condamnat. Mita a fost dovedită, ulterior, după numirea domnului director Szenteş, l-a recomandat ca şef de serviciu. În 2015 a fost numit la şefia respectivul serviciului, managementul performanţei. În timp ce domnul director Szenteş are pe conştiinţă soarta a 300 de familii. A existat acel dosar "Naşul", unde au fost cercetaţi o serie de naşi de tren pentru luare de mită: 3 lei, 5 lei. Aceştia, corupţii societăţii, stau acasă cu contractele de muncă suspendate" a explicat la News Magazine Dragoş Tănase, preşedintele SNPFSC.

×
Parteneri
Perioada care se va lua în calcul la pensie. Anunțul ministrului Muncii
x close