Antena 3 CNN Actualitate Confederaţiile sindicale nu vor participa la şedinţa convocată de Boc. Care sunt motivele refuzului

Confederaţiile sindicale nu vor participa la şedinţa convocată de Boc. Care sunt motivele refuzului

Confederaţiile sindicale nu vor participa la şedinţa convocată de Boc. Care sunt motivele refuzului
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    17 Ian 2012   •   12:35

Cele cinci confederaţii sindicale au anunţat că nu vor participa la şedinţa convocată astăzi de premierul Emil Boc, respectiv la Consiliului Naţional Tripartit de Dialog Social.

Sindicatele reclamă că nu există o ordine de zi, iar problemele ridicate de sindicalişti referitoare la dialogul social nu sunt rezolvate.

"Ţinând cont de convocarea Consiliului Naţional Tripartit de Dialog Social (CNTDS) de astăzi (n.r. marţi) care este fără ordine de zi, dar şi de multitudinea de subiecte solicitate de mişcarea sindicală şi nerezolvate (...), confederaţiile sindicale reprezentative nu participă la reuniune a CNTDS", se arată într-o scrisoare deschisă comună trimisă marţi premierului Emil Boc de către toate confederaţiile sindicate, potrivit Mediafax.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de nerealizarea convocării Consiliul Economic şi Social extraordinar pentru a readuce regulamentul la forma tripartită, pentru rezolvarea înlocuirii părţii guvernamentale cu reprezentanţii societăţii civile, cu participarea tuturor reprezentanţilor confederaţiilor sindicale şi confederaţiilor patronale reprezentative la nivel naţional.

Reprezentanţii salariaţialor nu au fost de acord nici cu modificarea Codului Muncii şi a legislaţiei muncii, pentru că nu s-a ţinut cont de acordul confederaţiilor sindicale şi a confederaţiilor patronale reprezentative la nivel naţional structurate în federaţii profesionale, care are ca efect şi eliminarea Contractului Colectiv Unic la Nivel National.

O altă problemă ridicată de sindicalişti se referă la nerespectarea Acordului Naţional din anul 2008 privind evoluţia salariului minim în Romania, care a condus la acordarea unui salariu minim garantat în plată pe anul 2012 la "o valoare nejustificat de mică".

Disponibilizările colective în toate sectoarele de activitate fără a lua măsuri concrete prin care să se creeze noi locuri de muncă şi lipsa politicilor de conservare a locurilor de muncă din economie (precum şi neaplicarea şomajului tehnic în anii 2011 şi 2012) sunt alte nemulţumiri ale sindicatelor.

Actuala lege a pensiilor care nu respectă drepturile lucrătorilor şi a condiţiilor de muncă în care aceştia şi-au desfăşurat activitatea, denigrarea şi încercarea de distrugere a mişcării sindicale (inclusiv prin restricţionarea dreptului la grevă sau nerespectarea prevederii de încasare a cotizaţiilor sindicale în sectorul bugetar) reprezintă alte probleme ale sindicaliştilor.

Toate confederaţiile sindicale cer premierului convenirea unui calendar de întâlniri a CNTDS în cadrul cărora să fie dezbătute şi soluţionate toate aceste probleme.

Consiliul Naţional Tripartit, la care şi-a anunţat prezenţa premierul Emil Boc, se reuneşte marţi la ora 14, în contextul în care în ultimele patru zile au avut loc manifestaţii în Bucureşti şi în numeroase alte oraşe din ţară.

 




×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close