Antena 3 CNN Actualitate Dezvăluire a unui şef de la Transporturi: Japonezii cer însoţitori în România

Dezvăluire a unui şef de la Transporturi: Japonezii cer însoţitori în România

Dezvăluire a unui şef de la Transporturi: Japonezii cer însoţitori în România
Sursa foto: Foto: Mediafax
de M.Z.    |    31 Aug 2012   •   16:13

Japonezii cer acum însoţitori de la avion până la destinaţie, atunci când vin în România. Dezvăluirea a fost făcută de un oficial de la Transporturi, potrivit Antena 3.

Mai mult, japonezii nu prea mai vor să vină în România, mai spune oficialul de la Transporturi.

O tânără japoneză a fost acostată, acum două săptămâni, în Aeroportul "Henri Coandă", urcată într-un taxi şi dusă până la marginea unei păduri din Corbeanca, unde a fost tâlhărit şi ucisă. Nu şi-a recunoscut fapta, însă procurorii sunt convinşi că el este cel care a acostat-o pe tânără în aeroport şi a urcat cu ea în taxi.
   
Principalul suspect în acest caz este un tânăr care obişnuia să racoleze clienţi pentru taximetriştii din zona aeroportului, potrivit unor surse judiciare.

Bărbatul cercetat pentru uciderea studentei japoneze este suspect şi în alte şase dosare. Procurorii l-au audiat pe presupusul criminal şi spun că acesta ataca femei bătrâne, lipsite de apărare, pe care le viola şi le tâlhărea. În familia lui mai există un criminal. Vărul lui este închis pe viaţă după ce a omorât trei oameni într-o singură noapte.

Pe lângă cele şase dosare, bărbatul a mai fost amendat în repetate rânduri de poliţie pentru cărăuşie şi cerşetorie în parcarea din aeroportul Henri Coandă. După fiecare amendă primită, omul revenea însă la vechiul obicei.




×
Subiecte în articol: japonezi România
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close