Antena 3 CNN Actualitate Gheorghe Trif, unul dintre localnicii salvatori: "Am zis, trebuie să îi găsim, dacă sunt aici, pe munţii noştri"

Gheorghe Trif, unul dintre localnicii salvatori: "Am zis, trebuie să îi găsim, dacă sunt aici, pe munţii noştri"

Gheorghe Trif, unul dintre localnicii salvatori: "Am zis, trebuie să îi găsim, dacă sunt aici, pe munţii noştri"
22 Ian 2014   •   16:31

Gheorghe Trif, unul dintre localnicii salvatori care au ajuns primii la locul accidentului aviatic din Apuseni, a primit coordonatele exacte de la un poliţist din Alba. Trif a povestit, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, cum au decurs operaţiunile de salvare organizate adhoc, în lipsa salvatorilor specializaţi.

"De la poliţie am primit. El (un şef de post din Alba - n.r.) mi-a zis şi am ţinut corespondenţa cu el. Mi-a zis că de acolo s-a auzit bubuitura.  (...) Coordonatele de la poliţie erau corecte, acolo în zona aia i-am găsit", a spus Gheorghe Trif, la Antena 3.

Bărbatul a povestit că, odată ajuns la faţa locului, a anunţat "pe toată lumea".

"Am aşteptat ca să vină cineva, cam o jumătate de oră, şi nu a venit nimeni. Aşa că am luat hotărârea să pornim la drum. Am luat-o pe asistentă (medicul rezident Aurelia Ion - n.r.) în spate şi am plecat", a mai povestit bărbatul, care a precizat că unul dintre localnicii care îl însoţeau a rămas lângă ceilalţi supravieţuitori şi le-a făcut un foc, ca să se încălzească.

"După părerea mea, nu a fost interes să îi găsească, nu ştiu ce a fost la mijloc, nu se poate aşa ceva. De aia am luat hotărârea, că am văzut că aştia nu sunt în stare să îi găsească, nu se poate, trebuie să îi găsim, dacă sunt aici, pe munţii noştri", a mai declarat Gheorghe Trif.

×
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close