Antena 3 CNN Actualitate Gigi Becali a jucat cartea sensibilităţii în faţa judecătorului. I-a citit din miile de scrisori "care l-au făcut să plângă" în arest

Gigi Becali a jucat cartea sensibilităţii în faţa judecătorului. I-a citit din miile de scrisori "care l-au făcut să plângă" în arest

Gigi Becali a jucat cartea sensibilităţii în faţa judecătorului. I-a citit din miile de scrisori "care l-au făcut să plângă" în arest
14 Aug 2013   •   14:10

Gigi Becali a adus în faţa instanţei peste 3.000 de scrisori de la susţinători, pentru a dovedi că nu e un pericol social. A vrut să-i citească judecătorului câteva rânduri care l-au făcut să plângă, a folosit şi argumentul donaţiilor pe care vrea să le facă dar judecătorul l-a întrerupt de fiecare dată explicându-i că nu au legătură cu cauza.

Becali a încercat să îl convingă pe judecător că este iubit de foarte mulţi oameni şi este un om sensibil. Astfel, speră Becali, va reuşi să scape pentru trei luni de închisoare.

Instanţa a rămas în pronunţare în cazul cererii de întrerupere a executarii pedepsei.

G. Becali: Mi-am notat ce să spun aici, să nu uit ceva. Vă rog să mă lăsaţi să vorbesc.

Judecător: În ceea ce priveşte cauza.

G. Becali: Mulţumesc, sărut mâna! Să vorbesc despre pericolul social. Am adus aici 3.000 de scrisori, primesc mii pe zi. Vreau să vă citesc una pe care o citesc când vreau să plâng noaptea înainte să adorm. 

Judecător: Vorbiţi despre cererea dumeavostră!
 
Latifundiarul din Pipera a apelat şi la aspectele spirituale ale vieţii lui, chiar dacă judecătorul a insistat să vorbească doar despre cererea de eliberare. 
 
G. Becali: Vă voi spune câteva evenimente din viaţa mea. Părintele Papacioc voia să mă vadă de luni de zile. Cea mai mare bucurie a mea a fost când ne am luat în braţe şi mi-a spus: s-au întâlnit inimile noastre la Spitalul Militar. Mi-a spus: lasă-te de politică! Nu m-am lăsat şi sunt aici. Am primit această pedeapsă ca un dar de la Dumnezeu. 
Judecător: Nu face obiectul cauzei. 
 
Magistratul a ajuns la capătul răbdării şi i-a cerut la un moment dat lui Becali să nu mai vorbească despre chestiuni personale. 
 
G. Becali:  Dar dumneavoastră mă puteţi ajuta să îndreptaţi lucrurile. Mu mi-aţi dat nicio zi liberă să îmi văd familia. Luaţi o hotărâre sfântă. Aş vrea să vă mai citesc ce spun oamenii în scrisori. 

Judecător: Nu are nicio legătură!

G. Becali: Nu are? Sărut mâna! Vă mulţumesc!
 
Becali a încercat şi varianta fianciară pentru ca el să fie eliberat.
 
G. Becali: Eu trebuie să văd unde dau milionul la Spitalul Oncologic. Să văd cum să fac. Să controlez eu spitalul. I-am promis domnului Puric că îl ajut să facă spitalul. 
Judecător: Să trecem mai departe!

G. Becali: Am creanţe de 9 milioane de euro. Vreau să fac donaţii la Episcopia Moldovei...
 
George Becali a fost condamnat pe 20 mai la 3 ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării.

×
Parteneri
Cod galben de ploi, ninsoare şi vânt. Se strică vremea în toată ţara
x close