Antena 3 CNN Actualitate Guvernul sesizează DNA pentru neregulile identificate la RADET, în perioada 2010-2012

Guvernul sesizează DNA pentru neregulile identificate la RADET, în perioada 2010-2012

Guvernul sesizează DNA pentru neregulile identificate la RADET, în perioada 2010-2012
Sursa foto: Foto: Agerpres
29 Mar 2013   •   17:04

Guvernul va sesiza DNA asupra activităţii RADET din perioada 2010-2012, arătând că reprezentanţii regiei au efectuat cheltuieli fără ca bugetele să fie aprobate de CGMB, au prejudiciat patrimoniul societăţii prin modul de plată către furnizori şi au atribuit contracte fără să respecte toate etapele, informează Mediafax.
   
Concluziile au fost sintetizate de către Corpul de Control al Guvernului, iar nota cuprinzând rezultatul verificărilor a fost transmisă şi Servicului Român de Informaţii.

Şefii RADET, şpagă pentru contracte. Compania acoperea FRAUDA prin SCUMPIREA agentului termic

În document se arată că acţiunea de control a fost declanaştă în urma solicitării adresate în acest sens de către primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, depusă la cabinetul premierului Victor Ponta în noiembrie anul trecut.
   
Inspectorii guvernamentali arată că, potrivit legii, bugetul de venituri şi cheltuieli al RADET trebuie să fie aprobat de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), dar că, în perioada 2010 - 2012, reprezentanţii legali ai regiei au efectuat cheltuieli fără ca bugetele să fie aprobate de către Consiliul.

Urmare a acestei situaţii, în 2011 RADET a depăşit nivelul cheltuielilor cu salariile realizat în 2010 cu 5,4 milioane lei, contrar dispoziţiei legale care stabileşte că operatorii economici care primesc subvenţii sau transferuri de la bugetul local pentru activitatea de exploatare nu pot depăşi nivelul cheltuielilor cu salariile aferente anului precedent.
   
Opaina, fost şef RADET: "Surprizele" vor fi mari. RADET a primit subvenţii de peste 2 miliarde de euro în ultimii 10 ani

În ceea ce priveşte situaţia creanţelor şi a datoriilor înregistrate de regie, în document se afirmă că, la 30 septembrie 2012, RADET a înregistrat creanţe în sumă totală de 889,8 milioane lei, din care suma de 777,2 milioane lei creanţe faţă de Primăria Municipiului Bucureşti, pentru subvenţii şi ajutoare de încălzire. În perioada 2010 - 2012, din cauza încasării cu întârziere sau a neîncasării creanţelor, regia a înregistrat cheltuieli suplimentare, reprezentând penalităţi calculate de furnizorii de energie termică (cel mai important furnizor fiind Electrocentrale Bucureşti), în cuantum total de 695,5 milioane lei.
   
Datoriile înregistrate de regie au fost constituite, în majoritate, din obligaţiile de plată către furnizorii de energie termică, energie electrică, apă şi gaze naturale reprezentând contravaloarea livrărilor, precum şi din penalităţile calculate pentru neplata la termen a facturilor emise. Principalul furnizor faţă de care regia a înregistrat datorii în perioada 2010 - 2012 a fost Electrocentrale Bucureşti. Astfel, la 30 septembrie 2012, RADET a înregistrat faţă de acest furnizor datorii în sumă de 2,2 miliarde lei (87% din totalul datoriilor înregistrate de RADET la această dată), din care circa un miliarde de lei ca penalităţi.

Inspectorii notează nereguli şi la atribuirea contractelor de achiziţii publice, arătând că un contract de remediere avarie - înlocuire reţea termică, încheiat în anul 2012, cu o valoare estimată de 5,6 milioane lei fără TVA a fost atribuit prin aplicarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, fiind invocate dispoziţii care prevăd că această procedură se aplică atunci când perioadele de aplicare a licitaţiei deschise, a licitaţiei restrânse, a negocierii cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare sau a cererii de oferte nu pot fi respectate din motive de extremă urgenţă.

Potrivit datelor transmise de RADET Corpului de control, în perioada 2010 - 2012 RADET şi-a desfăşurat activitatea având contoare de energie termică expirate din punct de vedere metrologic, la 6 decembrie 2012 numărul acestora fiind de 4.155 bucăţi.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că fostul prim-ministru Emil Boc a verificat, în 2010, situaţia de la Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET), prin intermediul Corpului de control, iar concluzia de atunci a fost că totul era perfect la această regie.

×
Subiecte în articol: RADET Victor Ponta
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close